PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate ca ceva să se îndeplinească (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a poruncí (poruncésc, poruncít), vb. – A ordona, a cere, a da ordin. – Var. înv. poronci, porinci. Sl. porąčiti, porąčą (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 278; Byhan 329), cf. rus. poručiti, mag. parancsolni. – Der. poruncă, s. f. (ordin, însărcinare), postverbal, sau din sl. porąči, cf. sb. poruka „ordin”, rus. poruka „garanție”; porunceală, s. f. (acțiunea de a porunci; Munt., joc de copii care constă în a da ordine celorlalți tovarăși de joacă); poruncitor, adj. (imperativ; s. m., persoană care comadă, șef).Sursa: Dicționarul etimologic român
poruncí, poruncesc, vb. intranz. – 1. A dispune, a comanda, a ordona. 2. A vesti (pe cineva): „Maramureșeanul de azi, întâlnind în drum spre satul său vreun consătean, îl întreabă: «ce poruncești acasă?», la care i se răspunde: «le poruncesc voie bună și sănătate!», întocmai ca străbunii romani, care întrebuințau formula «iubeo te avete!»” (Filipașcu 1940: 27); „Frunză verde-a mărului / Poruncit-am mândrului” (Țiplea 1906: 466). – Din sl. porunčiti.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
poruncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poruncésc, imperf. 3 sg. porunceá; conj. prez. 3 să porunceáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poruncì v. a da o poruncă: a comanda, a ordona. [Mold. poroncì = slav. PORÕČITI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PORUNCÍ, poruncesc, vb. IV. 1. Tranz. A dispune cu autoritate să se facă ceva (întocmai); a ordona. 2. Tranz. A da comanda să se fabrice, să se confecționeze ceva; a comanda. 3. Tranz. A cere să i se aducă, să i se pună la dispoziție ceva pentru a fi folosit, consumat; a comanda. 4. Tranz. (Pop.) A trimite vorbă, a comunica, a transmite; a vesti. 5. Intranz. A fi stăpân, a conduce în calitate de stăpân. [Var.: (reg.) poroncí vb. IV] – Din sl. porončiti.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
porunci - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul poruncă
porunci - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul poruncă
porunci - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul poruncă