Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele port:

PORT1- Element de compunere care înseamnă „purtător de...”, „susținător de...”, „purtare de...”, servind la formarea unor substantive. – Din fr. porte-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PORT2, (2,3) porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a deține. Portul armelor este interzis. 2. Conduită obișnuită, firească, normală. Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul. 3. Îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemăna, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Îmbrăcăminte folosită la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, încărcarea, descărcarea și repararea navelor. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PORT- Element prim de compunere savantă având semnificația „poartă”, „ține”. [< fr. porte- < porter – a purta].
Sursa: Dicționar de neologisme

PORT s.n. 1. Loc adăpostit la țărmul unei ape, unde pot staționa navele și unde se află instalațiile necesare pentru încărcarea și descărcarea lor. 2. Oraș clădit lângă un port (1). [Cf. fr. port, it. porto, lat. portus].
Sursa: Dicționar de neologisme

PORT1- elem. „poartă”, „ține”. (< fr. porte-)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PORT2 s. n. 1. loc amenajat la malul unei ape, care permite staționarea navelor și asigură traficul de mărfuri și de pasageri, executarea reparațiilor etc. 2. oraș situat lângă un port2 (1). (< fr. port, lat. portus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

port (pórturi), s. n. – Loc amenajat pentru nave. Fr. port, it. porto.Der. portuar, adj.; port(o)-franc, s. n. din fr. port franc, it. porto franco; portulan, s. n., din fr. portulan.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) port n., pl. urĭ (d. a purta, ca și fr. port, d. porter, a purta. V. ex-, im-, ra- și su-port). Fel de haĭne, costum: portu oltenesc. Purtare, atitudine obișnuită: orĭ vorbește cum țĭ-e portu, orĭ te poartă cum țĭ-e vorba ! Neol. Acțiunea de a purta: portu armelor (după fr. le port d´armes). Taxa de transport la scrisorĭ și pachete (după fr. port).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *port n., pl. urĭ (lat. portus, fr. port). Loc special unde corăbiile se pot adăposti fără să le bată valurile și unde-s cheĭurĭ de încărcare saŭ descărcare a mărfurilor: portu Constanța, portu Galațĭ. Oraș așezat pe malu măriĭ saŭ fluviuluĭ și care are port. Fig. Liman, loc de adăpost: a ajunge în port. A face naufragiŭ în port, a te îneca ca Țiganu la mal; a face fiasco tocmaĭ cînd era să reușeștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) port, a purtá v. tr. (lat. pŏrtare, it. portare, pv. sp. pg. portar, fr. porter.Poartă, să poarte. V. com-, ex-, im-, ra-, su- și trans-port). Duc susținînd: a purta o greutate în spinare, a purta steagu în mînă. Îs îmbrăcat cu, am pe mine: a purta suman. Am cu mine, duc: el poartă toțĭ baniĭ cu el. Fig. Duc, susțin, întreprind: Ștefan cel Mare a purtat zecĭ de războaĭe. Duc, susțin, sufer [!]: el duce greu caseĭ. V. refl. Am atitudine: acest elev se poartă bine, el se purta aspru cu inferioriĭ, poartă-te bine. A fi purtat v. pasiv. A fi ținut pe corp, vorbind de îmbrăcăminte, arme, decorațiunĭ: fracu se poartă la solemnitățĭ, sabia se poartă la stînga, el poartă căcĭula pe-o ureche. A fi la modă: această haĭnă se purta pe la 1848. A purta bine o haĭnă, a n´o uza curînd. A purta răŭ o haĭnă, a o uza prea curînd. A purta arme, a fi armat. A purta arma saŭ armele, a fi militar. A purta grijă saŭ de grijă cuĭva, a îngriji de el, a-ĭ procura cele necesare. A purta grija cuĭva, a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza luĭ ca să nu i se întîmple ceva răŭ. A purta pe cineva cu vorba, a-l tot amîna neîmplinindu-țĭ promisiunea. A purta vorba saŭ vorbele, a bîrfi, a flecări, a face intrigĭ. A purta pe cineva în gură, a-l defăĭma. A purta pe cineva pe palme, a-l menaja foarte mult. A purta cuĭva Sîmbetele, a pîndi ocaziunea de a-l ucide saŭ cel puțin de a-ĭ face răŭ (Sîmbăta e ziŭa morților și a pomenilor). A purta pe cineva de la moară la rîșniță, a-l purta de la Ana la Caĭfa, de colo colo ca să-l șicanezĭ. A purta un nume strălucit, a fi dintr´o familie ilustră.
Sursa: Dicționaru limbii românești

port s. n., (costume, locuri de acostare) pl. pórturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

port n. ceeace se poartă: 1. costum: port țărănesc; 2. fig. mod de purtare, atitudine; simplu la vorbă și la port EM.; 3. plata unei scrisori. [Abstras din purtà].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

port n. 1. locul unde corăbiile s’adăpostesc de furtună: a intra în port; 2. locul unde se încarcă și se descarcă luntrele; 3. oraș zidit pe lângă un port: port pe Marea Neagră; 4. fig. loc de adăpost, de liniște: a ajunge în port.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PORT1- Element de compunere care înseamnă „purtător de...”, „susținător de...”, „purtare de...”, servind la formarea unor substantive. – Din fr. porte-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PORT2, (2, 3) porturi, s. n. 1. Faptul de a purta sau de a deține. Portul armelor este interzis. 2. Conduită obișnuită, firească, normală. Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul. 3. îmbrăcăminte caracteristică unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ◊ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemăna, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Îmbrăcăminte folosită la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PORT3, porturi, s. n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevăzut cu instalațiile necesare pentru acostarea, adăpostirea și reparația navelor, pentru transportul de mărfuri și de călători. 2. Oraș care are un port (1). – Din fr. port, it. porto.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

port - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul purta

port - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul purta