POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn cilindrice, fasonate la strung și așezate într-o anumită ordine, jucătorii urmărind să răstoarne cât mai multe dintre ele de la distanță, cu o bilă mare de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popícă s. f.] – Pop1 + suf. -ic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a popíc, popíci, s.m. (reg.) preot tânăr lipsit de experiență; popoiac.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
popic, popice s. n. (er., glum.) penis.Sursa: Dicționar de argou al limbii române popíc m. (ca pop, popĭ) și n., pl. e (dim. d. pop 1, ca și sîrb. rut- pópik. Cp. cu momic și colnic). Bucată de lemn care, împreună cu altele opt, se așează vertical ca să fie izbită cu o boambă [!] de lemn aruncată de-a dura maĭ de departe: a juca la (saŭ în) popice. – Și popícă, pl. ĭ (Mold.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
popíc s. n., pl. popíceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită popic n. bucată conică de lemn spre a juca. [Serb. POPIK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POPÍC, popice, s. n. 1. (La pl.) Joc sportiv și distractiv la care se folosesc nouă bucăți de lemn lunguiețe, pe care jucătorii încearcă să le doboare cu ajutorul unei bile mari de lemn aruncată pe un jgheab; (și la sg.) fiecare dintre cele nouă piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicărie. 2. Piesă mică de lemn folosită ca proptea în construcția tunelurilor. [Var.: (reg.) popică s. f.] – Pop1 + suf. -ic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
popî́c și popúc (rus. popýh, popyháh, în grabă), interj. care arată o sosire neașteptată (poponeț): popîc și el la masă! – Și hopî́c, d. hop (Șez. 30, 292). V. țopîc.
Sursa: Dicționaru limbii românești