POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a politíe (politíi), s. f. – 1. Stat, republică. – 2. Oraș. – 3. Conductă. – Mr. pulitie „oraș”. Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui poliție, s. f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s. m., din fr. politique, și mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politică, s. f. (ideologie, doctrină; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s. f. pl. (intrigi sau discuții politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s. m. (om fără orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politicește (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s. m., din fr. politicien; politicianism, s. n. (orientare exclusivă și abuzivă către politică); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politețe, s. f., din fr. politesse; nepolitețe (var. impolitețe), s. f. (lipsă de curtoazie); politr(i)uc, s. n. (comisar politic bolșevic), din rus. politruk. Der. de la poliție: polițai, s. m. (copoi, polițist), din germ. Polizei; polițienesc, adj. (propriu poliției), prin intermediul unui adj. *polițian, ca politician, gardian; polițist, adj. (polițienesc; s. m., agent de poliție); polițaimaistru, s. m. (înv., comandant, șef de poliție), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.Sursa: Dicționarul etimologic român
polítie f. (ngr. politía, oraș, politeță, purtare, felu de vĭață, vgr. -teía, guvern, regim politic, d. pólis, oraș. V. poliție). Vechĭ. Stat: politia mirenească. Sec. 19. Lit. Oraș. Vechĭ. Purtare, felu de vĭață.
Sursa: Dicționaru limbii românești
politíe (înv.) s. f., art. politía, g.-d. art. politíei; pl. politíi, art. politíileSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită politie f. oraș (arhaism): vorba vechie, dacă ești sărac, du-te într’o politie bogată CAR. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POLITÍE, politii, s. f. (Înv.) 1. Activitate, practică politică, afaceri politice. 2. Oraș. – Din ngr. politía.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
POLÍȚIE s. f. 1. organ de stat care menține ordinea publică și reprimă infracțiunile. ◊ localul în care se află. 2. reprezentanții poliției (1). (< germ. Polizei, fr. police, rus. polițiia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
políție f. (rus. políciĭa, d. germ. polizei, it. polizia, nfr. police, vfr. policie, poliție, lat. politia, guvern, care vine d. vgr. politeta, guvern. V. politie). Administrațiune care menține ordinea și siguranța publică în orașe (poate fi și o poliție sanitară ș. a.): regulament de poliție. Oameniĭ care fac parte din această administrațiune: poliția a venit îndată, a denunța polițiiĭ. Localu acesteĭ administrațiunĭ: a te duce la poliție. A face poliție, a menține ordinea undeva. V. jandarmerie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
políție (-ți-e) s. f., art. políția (-ți-a), g.-d. art. políției; pl. políții, art. políțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poliție f. 1. ordin, regulament ce asigură buna stare și liniștea publică; 2. administrațiune ce exercită poliția; 3. localul ei. [Rus. POLIȚIĬA (din fr. police)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Atribuția de control și de supraveghere a ordinii publice. 2. Clădire în care își are sediul o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)