POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POLIVALÉNȚĂ s.f. 1. Însușirea unei substanțe de a fi polivalentă. 2. Capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. [< fr. polyvalence].
Sursa: Dicționar de neologisme
POLIVALÉNȚĂ s. f. 1. însușire a unei substanțe de a fi polivalentă; plurivalență. 2. capacitate a unei opere de artă de a fi receptată ca valoare estetică în etape succesive. (< fr. polyvalence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
polivalénță s. f., g.-d. art. polivalénței; pl. polivalénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită POLIVALÉNȚĂ, polivalențe, s. f. Însușirea de a fi polivalent. – Din fr. polyvalence.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
polivalenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul polivalent
polivalentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul polivalent