Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele polimer:

POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


POLIMÉR s.m. 1. Substanță ale cărei molecule sunt constituite din reunirea mai multor molecule ale unui compus cu caracter nesaturat. 2. (Biol.; despre organe sau organisme) Constituit din mai multe elemente distincte. [< fr. polymère, cf. gr. polys – numeros, meros – parte].
Sursa: Dicționar de neologisme

POLIMÉR, -Ă I. adj. (biol.; despre organe, organisme) cu mai multe părți sau diviziuni. II. s. m. produs macromolecular a cărui moleculă este constituită prin unirea mai multor molecule de monomer. (< fr. polymère)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

POLIMÉR (‹ fr. {i}; {s} poli- + gr. meros „parte”) s. m. Substanță macromoleculară obținută prin polimerizare, a cărei moleculă este alcătuită prin unirea în lanț a unui număr oarecare de molecule de monomer. Se disting p. naturali sau biopolimeri (ex. protide, acizi nucleici, cauciuc natural) și sintetici (ex. polietilenă, poliamide, rășini epoxidice obținute prin polimerizare și policondensare). După structura moleculară se deosebesc: p. liniari (filiformi), ramificați și tridimensionali. Sunt p.: masele plastice, fibrele chimice, cauciucurile, lacurile și vopselele, cleiurile etc. Din biopolimeri sunt formate celulele tuturor organismelor vii. Termenul de p. a fost introdus (1833) de J.J. Berzelius.
Sursa: Dicționar enciclopedic

polimér s. m., pl. poliméri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

POLIMÉR, polimeri, s. m. Substanță macromoleculară a cărei moleculă este formată prin unirea în lanț a două sau mai multe molecule de monomer. – Din fr. polymère.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)