POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POLIGONOMETRÍE s.f. 1. Capitol al geometriei aplicate care se ocupă cu studiul poligoanelor. 2. Tehnică de ridicare topografică, folosind rețele de poligoane închise. [Gen. -iei. / < fr. polygonométrie].
Sursa: Dicționar de neologisme
POLIGONOMETRÍE s. f. 1. capitol al geometriei aplicate care se ocupă cu studiul poligoanelor. 2. tehnică de ridicare topografică, prin rețele de poligoane închise; poligonație. (< fr. polygonométrie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
poligonometríe (-me-tri-) s. f., art. poligonometría, g.-d. poligonometríi, art. poligonometríeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită POLIGONOMETRÍE s. f. Ridicare topografică prin utilizarea unor rețele de poligoane închise, pe care se sprijină ridicările de detaliu pentru planimetria unei porțiuni mici de teren; poligonație. – Din fr. polygonométrie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)