Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele polifonie:

POLIFONÍE, polilonii, s. f. Artă și știință a suprapunerii coordonate a mai multor linii melodice care se află în relații armonice, fără ca în ansamblu ele să-și piardă individualitatea melodică; p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


POLIFONÍE s.f. 1. (op. omofonie) Arta suprapunerii armonice a mai multor voci, fiecare păstrându-și, în ansamblu, individualitatea melodică. ♦ Muzică vocală contrapunctică. 2. Știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice. [Gen. -iei. / < fr. polyphonie, cf. gr. polys – numeros, phone – sunet].
Sursa: Dicționar de neologisme

POLIFONÍE s. f. 1. arta și tehnica suprapunerii armonice a două sau a mai multor părți vocale ori instrumentale, fiecare păstrându-și, în ansamblu, individualitatea melodică. 2. halucinație auditivă în perceperea mai multor voci inexistente. (< fr. polyphonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

polifoníe s. f., art. polifonía, g.-d. art. polifoníei; pl. polifoníi, art. polifoníile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

polifonie f. Muz. întrebuințarea simultană a mai multor instrumente cari execută independent unele de altele.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POLIFONÍE, polifonii, s. f. Arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia); p. restr. contrapunct. – Din fr. polyphonie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)