POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POLEÍT1 s. n. Poleire. – V. polei2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
poleit, -ă, poleiți, -te adj. (intl.) 1. arestat. 2. îmbrăcat în haine de deținut.Sursa: Dicționar de argou al limbii române poleít, -ă adj. Acoperit cu poleĭală. Fig. Cĭoplit, civilizat. Leit poleit, absolut identic, aidoma: acest băĭat e leit poleit tată-su.
Sursa: Dicționaru limbii românești
poleít s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poleit a. daurit: leit poleit, aidoma. ║ n. lucrare de a polei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POLEIT1 s. n. Poleire. – V. polei2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
POLEÍT2, -Ă, poleiți, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de metal (prețios) sau cu un praf de bronz; făcut să strălucească. ♦ Fig. Învăluit într-o lumină strălucitoare (aurie sau argintie). – V. polei2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
poleit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul polei