POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formații militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a polcóvnic m. (rus. polkóvnik). Vechĭ. Colonel (comandant de polc). – În Olt. Munt. și polcomnic. Fem. -eásă, pl. ese.
Sursa: Dicționaru limbii românești
polcóvnic s. m., pl. polcóvniciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită polcovnic m. od. colonel: polcovnicul de vânători cu polcovnicul de Târgoviște FIL. [Rus. POLKOVNIKŬ (v. polc)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POLCÓVNIC, polcovnici, s. m. (Înv.) 1. Comandant al unui polc; grad militar corespunzător colonelului. 2. Comandant al unei formațiuni militare de pază a ordinii publice. – Din ucr., rus. polkovnik.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)