Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele poiană:

POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-.Pl. și: poiene] – Din sl. poljana.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


poiánă (poiéni), s. f. – Luminiș, cîmp deschis. Megl. pul’ană. Sl. poljana (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 268; Conev 40), cf. bg. polĕn, sb., slov., rus. poljana.
Sursa: Dicționarul etimologic român

poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

poĭánă f., pl. ĭene și ĭenĭ (vsl. polĭana, cîmp, parte de pămînt, d. polŭ, jumătate; bg. „podiș”, sîrb. „poĭană”, rut. „cîmp liber”, rus. „cîmp mic”; ung. pojána, poján, poĭană. V. poală). Luminiș maĭ mare, cîmp mic într´o pădure. V. aralîc, lucină, prelucă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

POIÁNĂ (‹ sl.) s. f. Suprafață de teren fără arbori, situată în interiorul unei păduri, de obicei acoperită cu vegetație de pajiște. În cele mai multe cazuri p. s-au format în urma unor acțiuni de defrișare, în scopul utilizării terenurilor pentru fâneață, pășune sau locuințe. Uneori, însă, lipsă pădurii este determinată de unele condiții locale (exces de umiditate, teren stâncos, etc.); luminiș.
Sursa: Dicționar enciclopedic

poiană f. loc, în pădure fără copaci pe unde crește iarbă și flori. [Slav. POLĬANA, câmp, bucată de pământ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-.Pl. și: poiene] – Din sl. poljana.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-.Pl. și: poiene] – Din sl. poljana.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

poiánă (poiéni), s. f. – Luminiș, cîmp deschis. Megl. pul’ană. Sl. poljana (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 268; Conev 40), cf. bg. polĕn, sb., slov., rus. poljana.
Sursa: Dicționarul etimologic român

poiánă s.f., g.-d. art. poiénii; pl. poiéni.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

poĭánă f., pl. ĭene și ĭenĭ (vsl. polĭana, cîmp, parte de pămînt, d. polŭ, jumătate; bg. „podiș”, sîrb. „poĭană”, rut. „cîmp liber”, rus. „cîmp mic”; ung. pojána, poján, poĭană. V. poală). Luminiș maĭ mare, cîmp mic într´o pădure. V. aralîc, lucină, prelucă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

POIÁNĂ (‹ sl.) s. f. Suprafață de teren fără arbori, situată în interiorul unei păduri, de obicei acoperită cu vegetație de pajiște. În cele mai multe cazuri p. s-au format în urma unor acțiuni de defrișare, în scopul utilizării terenurilor pentru fâneață, pășune sau locuințe. Uneori, însă, lipsă pădurii este determinată de unele condiții locale (exces de umiditate, teren stâncos, etc.); luminiș.
Sursa: Dicționar enciclopedic

poiană f. loc, în pădure fără copaci pe unde crește iarbă și flori. [Slav. POLĬANA, câmp, bucată de pământ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POIÁNĂ, poieni, s. f. Suprafață de teren în interiorul unei păduri, lipsită de copaci și acoperită cu iarbă și cu flori; luminiș. [Pr.: po-ia-.Pl. și: poiene] – Din sl. poljana.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)