POGHIBÁLĂ, poghibale, s. f. (Reg.) Om de nimic, secătură, pușlama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a poghibálă, poghibále, s.f. (reg.) 1. om de nimic, om rău, pușlama, secătură, derbedeu; ștrengar. 2. om slab sau vită slabă. 3. lighioană, dihanie. 4. rămășiță de la snopii de cereale fără spic.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
poghibálă (poghibále), s. f. – (Mold.) Lepădătură, monstru. Rus. pogibal „ruinat”, bg. pogibeli „ruină” (Tiktin), sb. pogibao „ruină”.Sursa: Dicționarul etimologic român poghibálă f., pl. e (rus. pogibálŭ, -ála, part. d. pogibátĭ, a peri [!], a se ruina: rus. rut. bg. pogibelĭ, moarte, ruină). Mold. Monstru, arătare, pocitanie, ființă foarte urîtă. – Și poghigală (Cov.) și pughibală (Dor., Drum Drept, 1916, 378).
Sursa: Dicționaru limbii românești
poghibálă (reg.) s. f., g.-d. art. poghibálei; pl. poghibáleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poghibală f. Mold. om de nimic, ștrengar: poghibale spurcate ce sunteți ! CR. [Vechiu-rom. poghibală («acea poghibală spurcată, Spandoni», N. Muste): cf. bulg. POGHIBEL, stricăciune].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POGHIBÁLĂ, poghibale, s. f. (Reg.) Om de nimic, secătură, pușlama. – Din ucr. pohybel’, rus. pogibel’.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)