podoímă1, podoíme, s.f. (reg.) 1. bârnă de sprijin pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare a morii de apă; grindă, punte, posadă. 2. piesă de sprijin pentru manivela care transmite mișcarea roții la joagăr.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
podoímă2, podoíme, s.f. (reg.) 1. persoană urâtă. 2. om leneș.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
podoímă (podoíme), s. f. – Pretext, scuză. Sb. podoima, cf. doimiti se „a se răsplăti cu vorbe”. În Trans.Sursa: Dicționarul etimologic român PODÓIMĂ, podoime, s. f. (Reg.) Pretext.Sursa: Dicționarul limbii române moderne podóimă, -e, s.f. – Lemnul pe care stă capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare la moara de apă; grindă, punte. – Sb. podoima.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
