PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ◊ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a plutitór, -oáre adj. Care plutește: lemnu e plutitor. Pe care se poate pluti, navigabil: rîŭ plutitor. S. f. Rourică. V. flotant.
Sursa: Dicționaru limbii românești
plutitór1 adj. m., pl. plutitóri; f. sg. și pl. plutitoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plutitór2 (obiect) s. n., pl. plutitoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită plutitor a. bun de plutit. ║ m. cel ce plutește.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s. n., s. f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafața unui lichid; flotabil. ♦ Pod plutitor = platformă care servește la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celălalt al unei ape; bac. Insulă plutitoare sau ostrov plutitor = îngrămădire de pământ, nisip sau nămol, mai ales în apele curgătoare, formând o insuliță acoperită cu vegetație. ♦ Care se menține în văzduh. ♦ (Înv.; despre ape curgătoare) Navigabil. 2. S. n. Corp care plutește la suprafața unui lichid și care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indică și uneori reglează nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcătuit dintr-un material cu densitate mai mică decât a apei, care servește la măsurarea vitezei unui curent de apă. 3. S. n. Construcție care plutește, prevăzută cu un echipament cu ajutorul căruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosită în navigație. 4. S. f. (Bot.) Rourică. 5. S. f. (Bot.; reg.; în sintagma) Plutitoare-dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)