Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele plural, pt, salam:

PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PLURÁL adj., s. n. (categorie gramaticală) care indică două sau mai multe ființe, lucruri de același fel. (< lat. pluralis, germ. Plural)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

plurál (-luri), s. n.1. Categorie gramaticală care arată că este vorba de mai multe obiecte, ființe etc. – 2. (Adj.) Care indică o pluralitate. Lat. pluralis (sec. XIX). Ca adj. nu se folosește la f.Der. pluralitate, s. f., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*plurál, -ă adj. (lat. pluralis, d. plus, pluris, maĭ mult). Care conține maĭ multe unitățĭ: vot plural (adică o persoană cu maĭ multe voturĭ). Gram. Care arată că-s doĭ saŭ maĭ mulțĭ: oamenĭ e un cuvînt la număru plural. S. n., pl. e și urĭ. Număru plural (numit și înmulțit): om face pluralu oamenĭ, el vorbește la plural. V. singular.
Sursa: Dicționaru limbii românești

plurál1 adj. m., pl. pluráli; f. plurálă, pl. plurále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plurál2 s. n., pl. plurále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plural a. Gram. relativ la mai mulți. ║ n. număr plural.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PLURÁL, -Ă, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticală care arată că este vorba de două sau de mai multe ființe sau lucruri de același fel. ◊ Pluralul autorității (sau al maiestății) = pluralul folosit în locul singularului în vechile acte oficiale, când autoritățile vorbeau despre ele însele. Pluralul autorului = pluralul folosit în locul singularului în opere științifice, publicistice și oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales în vorbirea populară) de referire la persoana proprie în discuția cu cineva considerat superior. Pluralul politeții (sau al reverenței) = pluralul folosit în locul singularului în formule de adresare respectuoasă către cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indică pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atenție plurală = atenție distributivă. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Pt, simbol chimic pentru platină.
Sursa: Dicționar enciclopedic

SALÁM, salamuri, s. n. Un fel de cârnat (mai gros) făcut din carne tocată de vită sau de porc, de obicei afumat și uscat (pentru a se putea conserva). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

salám (salámuri), s. n. – Mezel, cîrnat. – Var. Mold. saleam. It. salame, cf. germ. Salami, fr. salami, ngr. σαλάμι.
Sursa: Dicționarul etimologic român

salam, salamuri s. n. (vulg.) penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

SALAM, Abdus (1926-1996), fizician britanic de origine pakistaneză. Prof. univ. la Londra Director al Centrului Internațional de Fizică Teoretică de la Trieste (1964-1995). Specialist în fizica particulelor elementare. A emis ipoteza neutrinului bicomponent. Pe baza rezultatelor lui S. Glashow și a cercetărilor proprii a elaborat, independent de S. Weinberg, o teorie necontradictorie care unifică interacțiunile slabe cu cele electromagnetice (modelul Weinberg-Salam). Premiul Nobel pentru fizică (1979), împreună cu S. Glashow și S. Weinberg.
Sursa: Dicționar enciclopedic

salám n., pl. urĭ (germ. salami [-wurst], d. it. saláme, d. sale, sare). Un fel de cîrnaț foarte gros (de vre-o 5-8 centimentri): salam de Sibiĭ, de Verona. – În est selamlîc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

salám s. n., (sorturi, bucăți) pl. salámuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

salàm m. cârnat mare foarte gustos: salami de Sibii și de Verona. [It. SALAME, printr´un intermediar săsesc].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

SALÁM, (2) salamuri, s. n. 1. Produs alimentar cu durată mare de conservare, asemănător cârnatului, preparat din carne tocată și condimentată de vită sau de porc, de obicei afumată și uscată. 2. Sortiment, bucată de salam (1). – Din tc., bg. salam. Cf. fr. salami, it. salame.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

plural - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul plural

plural - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul plural

salam - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul salam

salam - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul salam

pt - Formă unică - pentru cuvantul pt