Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele pliocen:

PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține celei de-a doua epoci a neogenului, care se referă la această epocă. 2. S. n. A doua epocă a neogenului, situată intre miocen și perioada cuaternară, reprezentată, în partea de vest a Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre. 3. S. n. Serie de straturi geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PLIOCÉN s.n. (Geol.) Epoca (seria) superioară a neogenului. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. pli-o-. / < fr. pliocène, cf. gr. pleion – mai mare, kainos – recent].
Sursa: Dicționar de neologisme

PLIOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) epoca superioară a neogenului. (< fr. pliocène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*pliocén, -ă (d. vgr. pleion, maĭ mult, și kainós, recent. V. eo- și mio-cen). Geol. Care e cel maĭ noŭ din cele treĭ straturĭ ale terțiaruluĭ și care conține fósilele cele maĭ recente. S. n. Pliocenu.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PLIOCEN, etajul superior al Neogenului (ultima parte a Terțiarului), reprezentat în partea vestică a Europei prin depozite marine, iar în cea estică prin depozite lacustre; uneori conține zăcăminte de cărbuni și petrol. A durat c. 5 milioane. În P. au apărut forme ale genului Australopithecus, precursori primitivi ai omului.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pliocén1 (pli-o-) adj. m., pl. pliocéni; f. pliocénă, pl. pliocéne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pliocén2 (pli-o-) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pliocen a. și n. Geol. se zice de pătura terțiară ce conține fosilele cele mai recente.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PLIOCÉN, -Ă, plioceni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține neogenului, care se referă la neogen. 2. S. n. Etajul superior al neogenului, reprezentat, în partea de vest îs Europei, prin depozite marine, iar în cea de est prin depozite lacustre și uneori prin zăcăminte de cărbuni și petrol. 3. S. n. Serie de strate geologice din pliocen (2). [Pr.: pli-o-] – Din fr. pliocène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)