Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele plasma:

PLASMA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) plasmă (1), ”de plasmă (1)„. [Var. plasmo-. / < fr., gr. plasma].
Sursa: Dicționar de neologisme


PLÁSMĂ s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

plásmă, plăsmuri, s.f. (înv.) plăsmuire.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

PLÁSMĂ s.f. 1. Produs lichid intercelular aflat în sânge, în limfă și în mușchi. 2. Zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atât ioni negativi, cât și atomi și molecule neutre. ♦ Masă gazoasă dintr-o astfel de zonă. [< fr., gr. plasma < plassein – a forma].
Sursa: Dicționar de neologisme

PLÁSMĂ1 s. f. 1. lichid intercelular în sânge, în limfă și în mușchi. 2. zonă dintr-o descărcare electrică într-un gaz, care conține atât ioni pozitivi și negativi, cât și electroni și atomi neutri, cu mare conductibilitate termică și electrică, cu proprietăți specifice. (< fr., lat., gr. plasma)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

-PLÁSMĂ2 elem. plasm(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

plásmă (plásme), s. f.1. Invenție, creație. – 2. Lichid intercelular. – Mr. plasmă. Gr. πλάσμα, sec. XVIII, înv. (Gáldi 230) și modern din fr. plasma.Der. plăsmui, vb. (a inventa, a crea, a produce; înv., a falsifica); plăsmuitor, s. m. (creator; înv., falsificator); proplăsmui, vb. (a transforma, a reface), înv., creație verbală a lui Dosoftei; plastografie, s. f. (falsificare a scrisului), mr. plastografie, din ngr. πλαστογραφία; plastograf, s. m. (falsificator), din gr. πλαστογράφος; plastic, adj., din fr. plastique; plasticitate, s. f. (ușurință la modelare; faptul de a fi sugestiv); plastur (var. plasture, plastor(e), plastru), s. n. (cataplasmă), din ngr. ἔμπλαστρον, cf. blasture, dublet al lui pleașter, s. n. (cataplasmă), din germ. Pflaster. Sl. plastyryĭ provine din rom. (Vaillant, BL, XVI, 11).
Sursa: Dicționarul etimologic român

PLÁSMĂ (‹ fr. {i}; {s} gr. plasma „obiect modelat”) s. f. 1. Parte lichidă a sângelui (p. sangvină) sau a limfei (p. limfatică) formată din 20% apă, 7% săruri minerale, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. La om, p. constituie 55% din volumul sangvin. P. poate fi folosită în scopuri terapeutice pentru înlocuirea pierderilor sangvine sau lichide. 2. (FIZ.) Substanță aflată într-o stare de agregare asemănătoare celei gazoase, puternic (sau complet) izolată, alcătuită în majoritate (sau în totalitate) din purtători de sarcină practic liberi (electroni, ioni negativi și ioni pozitivi). Posedă o bună conductibilitate electrică, are o temperatură ridicată și emite radiații electromagnetice, îndeosebi în lumină (ex. flacăra, coloana luminoasă a tuturor tipurilor de descărcări electrice, substanța Soarelui și a celorlalte stele etc.). Cea mai mare parte din substanțele Universului (stelele, nebuloasele galactice, mediul interstelar) se află în stare de p. În apropierea Pământului există p. sub formă de vânt solar, de magnetosferă și ionosferă. P. este considerată cea de-a patra stare de agregare; ea poate fi utilizată pentru tăierea materialelor greu fuzibile, la construirea generatoarelor magnetohidrodinamice, pentru realizarea reacției termonucleare de fuziune etc. Termenul de p. a fost introdus în 1930 de I. Langmuir și L. Tonks. ◊ Fizica plasmei v. fizică. 3. Ansamblul electronilor de conducție, mobili într-un metal, împreună cu atomii și ionii din nodurile rețelei cristaline a metalului și care execută numai vibrații locale.
Sursa: Dicționar enciclopedic

plásmă s. f., g.-d. art. plásmei; (feluri) pl. plásme
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PLÁSMĂ, (2) plasme, s. f. 1. Parte lichidă a sângelui sau a limfei formată din apă, săruri, protide, lipide, glucide, anticorpi etc. 2. Substanță gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăți fizice sunt determinate de existența ionilor și a electronilor în stare liberă. – Din fr. plasma.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)