Am găsit 28 de definiții pentru cuvantul/cuvintele plan:

PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ◊ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PLAN s.n. 1. Suprafață netedă, plană, fără ridicături. ♦ Suprafață care conține toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ♦ (Anat.) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. Desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. Parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ♦ Mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafață de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. Fel cum sunt așezate, dispuse părțile unei opere științifice, literare etc. în momentul când au fost coordonate între ele; proiect, alcătuire; (p. ext) proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].
Sursa: Dicționar de neologisme

PLAN, -Ă adj. Neted, fără ridicături, fără accidente; plat. ◊ (Geom.) Suprafață plană = suprafață pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens; geometrie plană = parte a geometriei care studiază suprafețele plane. [Cf. fr. plan, lat. planus].
Sursa: Dicționar de neologisme

PLAN1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „plan”. [Var. plani-, plano-. / < fr. plani-, cf. lat. planus].
Sursa: Dicționar de neologisme

–PLAN2 Element secund de compunere savantă cu semnificația „în formă plană”, „plan”, „plat”. [< fr. -plane, it. -plano, cf. lat. planus].
Sursa: Dicționar de neologisme

PLAN1, -Ă I. adj. neted, fără ridicături, fără accidente, plat. ♦ suprafață ~ă = suprafață pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază suprafețele plane. II. s. n. 1. suprafață netedă, plană. ◊ suprafață care conține toate dreptele ce trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ◊ (anat.) suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ◊ (cinem.) fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ◊ mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. suprafața de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. felul cum sunt dispuse părțile unei opere științifice, literare etc.; proiect, alcătuire; proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. (ec.) sistem de indicatori prin care se stabilesc prioritățile, direcțiile principale ale activității unor structuri economice într-o perioadă dată. 7. reprezentare a unei porțiuni reduse din suprafața terestră, la o anumită scară, pe baza ridicărilor topografice sau aerofotogramelor. (< fr. plan, lat. planus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

-PLÁN2 elem. plano2-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

plan (plánuri), s. n. – Nivel; proiect; scop. Mr. plan. Fr. plan.Der. plănui, vb. (a proiecta, a face planuri); plănuială, s. f. (plan, proiect).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) plan n., pl. urĭ (fr. plan, plan, d. plant, plantațiune, care vine din planter, a planta; it. pianta, plan). Desemn [!] care reprezentă [!] orașe saŭ regiunĭ maĭ pe larg de cît harta: a ridica planu Bucureștilor. Desemn care arată cum trebuĭe să se facă saŭ s´a făcut o grădină, o casă, un pod, o mașină, un aparat: planurile unuĭ pod, unuĭ vapor, unuĭ tun. Pin [!] ext. Dispozițiunea generală a uneĭ opere literare saŭ științifice: planu uneĭ tragediĭ. Pin anal. Proĭect; un plan de campanie, de călătorie, de studiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *plan, -ă adj. (lat. planus). Drept și neted, fără accidente (asperitățĭ, hopurĭ, zgrunțurĭ), vorbind de șesurĭ, drumurĭ, suprafețe: suprafață plană. Figură plană, figură desemnată [!] pe o suprafață plană: plan vertical, inclinat. Pin [!] anal. Distanța la care-s situate în perspectivă persoanele saŭ lucrurile: planu întîĭ. Fig. A fi în planu întîĭ, a avea rol mare. A trece pe planu al doilea, a-țĭ perde [!] rolu principal.
Sursa: Dicționaru limbii românești

plan1 adj. m., pl. plani; f. plánă, pl. pláne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plan2 s. n., pl. plánuri

plan a. 1. întins în toate direcțiunile, fără inegalități: suprafață plană; 2. lat, nu gros sau rotund: frunte plană. ║ n. 1. suprafață plană: plan inclinat; 2. desen în mic al unui obiect, oraș, edificiu, casă: a ridica planul unei fortărețe: 3. depărtarea mai mare sau mai mică a obiectelor într’un tablou: în primul plan; 4. fig. dispozițiune generală a unei opere: planul unei drame; 5. proiect: plan de campanie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PLAN, -Ă, (I) planuri, s. n., (II) plani, -e, adj. I. S. n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinate să ducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ◊ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ◊ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ◊ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul..; în ceea ce privește... ◊ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a dimensiunilor încadraturii în raport cu obiectul de filmat. ◊ Prim-plan = reprezentare pe peliculă a capului și a bustului unui personaj. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; coip care prezintă o astfel de suprafață. ◊ Plan înclinat = dispozitiv de forma unei rampe înclinate, cu ajutorul căruia pot fi ridicate corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care reprezintă grafic, la o anumită scară, un teren, o construcție, o mașină etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ◊ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a matematicii care studiază figurile geometrice cu două dimensiuni (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)