Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele plac:

PLAC s. n. (Azi mai ales în loc. adv.) Plăcere. ◊ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discreția, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


1) plac n. fără pl. (d. a plăcea). Gust, plăcere, voĭe liberă: a trăi, a lucra după plac. Bun plac, arbitrar, acțiune făcută fiind-că așa țĭ-a plăcut: aicĭ e țara bunuluĭ plac. Pe plac, pe voĭe, pe gust: a face cuĭva pe plac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) plac, plăcut, a plăcea v.intr. (lat. placére, it. piacére, pv. pg. plazer; fr. plaisir, plăcere, plaire, a plăcea; sp. placer). Îs plăcut, cauzez plăcere: a plăcea cuĭva, îmĭ plac bucátele, vorbele, cărțile. V. tr. Îmĭ place cineva (Munt.): l-a văzut și l-a plăcut. (Maĭ elegant: ĭ-a plăcut).
Sursa: Dicționaru limbii românești

plac s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

plac n. ceeace place voinței și modul de a plăcea: bunul plac, placul cuiva.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PLAC s. n. (Azi, mai ales în loc. adv.) Plăcere. ◊ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul-plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ◊ Expr. A fi la bunul-plac al cuiva = a fi la discreția, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

plac - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul plăcea

plac - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul plăcea

plac - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul plăcea