Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele pitula:

PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


pitulá, pituléz și pítul, vb. I 1. (pop.) a (se) ascunde, a (se) piti. 2. (reg.; refl.; despre construcții) a se dărâma, a se nărui, a se surpa. 3. (înv.) a doborî, a culca. 4. (fig.; înv.) a (se) disimula, a (se) camufla, a (se) ascunde.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

!pitulá (a ~) (a piti) (pop.) vb., ind. prez. 3 pituleáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitulà v. a (se) piti: se pitulă la un colț ISP. [Derivat diminutiv din piti].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pitulá, pituléz și pítul, vb. I 1. (pop.) a (se) ascunde, a (se) piti. 2. (reg.; refl.; despre construcții) a se dărâma, a se nărui, a se surpa. 3. (înv.) a doborî, a culca. 4. (fig.; înv.) a (se) disimula, a (se) camufla, a (se) ascunde.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

!pitulá (a ~) (a piti) (pop.) vb., ind. prez. 3 pituleáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitulà v. a (se) piti: se pitulă la un colț ISP. [Derivat diminutiv din piti].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PITULÁ, pitulez, vb. I. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) piti. ◊ Loc. adv. Pe pitulate = pe ascuns, pe furiș. [Var.: tupilá vb. I] – Din piti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PIȚÚLĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (astăzi fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pițúlă (pițúle), s. f. – Monedă de zece creițari. – 2. Ban, gologan. Mag. picula (Tiktin). În Trans., s-a extins și în celelalte regiuni.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pițúlă f., pl. e (ung. picula). Trans. Monetă [!] austro-ungurească de 20 filerĭ, numită și băncuță. V. tult.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pițúlă, -e, (pețâlă), s.f. – Monedă care circula în Transilvania în timpul Imperiului austro-ungar, echivalent a 10 creițari: „Găina nu mi-o plătești? / Aripa cu pițula, / Clonțu plătește suta” (Bilțiu 1990: 131); „Cum dai, lele, laptele? / -Trei pețâle, domnule” (Papahagi 1925: 173). – Din magh. picula (Titkin cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

pițúlă (fam.) s. f., g.-d. art. pițúlei; pl. pițúle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PIȚÚLĂ, pițule, s. f. Monedă austro-ungară de zece creițari care a circulat (până în 1918) și în Transilvania și Bucovina; (fam.) monedă de valoare mică; gologan, para. – Din magh. picula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)