PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. pitic2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pití (pitésc, pitít), vb. – A (se) ascunde, a (se) pitula. Origine îndoielnică, probabil expresivă (Pușcariu, Dacor., I, 76; REW 6544a), cf. chiti, a cărui origine este și mai puțin sigură, și piț, pișca. – Der. pitula (var. pituli), vb. (a (se) ascunde), cu suf. expresiv -li (Cihac, II, 259, se gîndește la un sl. prituliti „a se liniști”); pituliș (var. pituluș), s. n. (ascunziș); pitulice, s. f. (nume de păsări: Sylvia curruca și Troglodytes parvulus); pitulici, s. m. (bărbătușul pitulicii); pitiș, adv. (pe ascuns); pititel, adj. (mic), prin încrucișare cu mititel. Pentru legătura cu chiti cf. Pușcariu, RF, I, 271.Sursa: Dicționarul etimologic român
pití (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pitésc, imperf. 3 sg. piteá; conj. prez. 3 să piteáscăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pitì v. a se ascunde ghemuindu-se. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PITÍ, pitesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) ascunde (ghemuindu-se), a (se) pitula; fig. a (se) adăposti. – Cf. p i t i c2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)