Am găsit 48 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pitac:

PITÁC, pitaci, s.m. 1. Monedă austriacă de aramă care a circulat în trecut și la noi; (p. ext.) ban, gologan, para. 2. Monedă rusească de argint sau de aramă.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane


PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint, care a circulat în sec. XVIII și în țările românești; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, scr. petak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pitác3, pitáce, s.n. (reg.) 1. pâine mică, pită. 2. (în expr.) pitacu-dracului = ciupercă comestibilă cu piciorul scurt și gros, cu pălăria mare în formă de castron, de culoare galbenă-brună, care crește pe trunchiurile putrede de brad; lămâiță, urechea-babei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pitác (pitáci), s. m. – Monedă veche de 5 bani. Bg., sb., slov. petak „de cinci” (Cihac, II, 258; Tiktin; Conev 78). Circulă și var. petac, patac, patacă; fonetismul ultimelor forme nu este clar și ar putea avea o legătură, greu de stabilit, cu sp. pataca.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pitác (pitáce), s. n.1. Pergament, document. – 2. Ordin, poruncă scrisă. – 3. Cartă pastorală. Ngr. πιττάϰιον, parțial prin intermediul sl. pitakŭ (Cihac, II, 687; cf. Vasmer, Gr., 117), calabr. pittaci „act notarial”, it. petazza „bagatelă”, napol. petaccia „fîșie de pînză”. – Der. pităci, vb. (înv., a ridica în rang boieresc prin ordin scris).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pitac, pitaci s. m. pici, puști.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) pitác și (vechĭ, azĭ în Serbia) petác m. (bg. petak, sîrb. pètak, gologan de 5 banĭ, d. pet, cincĭ; rus. pĕaták, pĭesă de 5 capeicĭ [!]. V. patacă și șaștac). Vechĭ. O monetă [!] austriacă de aramă care, la 1700, valora 5 polturacĭ (Ĭorga, Negoț. 222 și 226). Est. Fam. Gologan, ban de aramă saŭ de nichel. Banĭ, parale: are pitacĭ ! V. beșlic și pendar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pitác n., pl. e (ngr. pittákion, de unde și vsl. pitakŭ. V. pată). Vechĭ. Scrisoare domnească, decret domnesc. Pin [!] ext. Diplomă de boĭerie. Fig. Privilegiŭ. V. bulă, hrisov, nizam.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pitác, -i, s.m. – v. pătac.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

pitác1 (monedă) s. m., pl. pitáci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitác2 (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitac n. od. 1. ordin princiar: felurite pitace domnești OD.; 2. diplomă de nobleță (de rang inferior): pitac de boierie; 3. fig. privilegiu: inimile n’au pitace, n´au ranguri AL. [Gr. mod. PITÁKI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pitac n. Mold. și Tr. gologan de cinci centime: părintele aducând pitaci și colaci din biserică CR. (Și patacă, petac = serb. PETAK (din PET, cinci)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s.f] – Din rus. piatak, sb. petak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PITÁC, pitaci, s.m. 1. Monedă austriacă de aramă care a circulat în trecut și la noi; (p. ext.) ban, gologan, para. 2. Monedă rusească de argint sau de aramă.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane

PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint, care a circulat în sec. XVIII și în țările românești; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, scr. petak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pitác3, pitáce, s.n. (reg.) 1. pâine mică, pită. 2. (în expr.) pitacu-dracului = ciupercă comestibilă cu piciorul scurt și gros, cu pălăria mare în formă de castron, de culoare galbenă-brună, care crește pe trunchiurile putrede de brad; lămâiță, urechea-babei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pitác (pitáci), s. m. – Monedă veche de 5 bani. Bg., sb., slov. petak „de cinci” (Cihac, II, 258; Tiktin; Conev 78). Circulă și var. petac, patac, patacă; fonetismul ultimelor forme nu este clar și ar putea avea o legătură, greu de stabilit, cu sp. pataca.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pitác (pitáce), s. n.1. Pergament, document. – 2. Ordin, poruncă scrisă. – 3. Cartă pastorală. Ngr. πιττάϰιον, parțial prin intermediul sl. pitakŭ (Cihac, II, 687; cf. Vasmer, Gr., 117), calabr. pittaci „act notarial”, it. petazza „bagatelă”, napol. petaccia „fîșie de pînză”. – Der. pităci, vb. (înv., a ridica în rang boieresc prin ordin scris).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pitac, pitaci s. m. pici, puști.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) pitác și (vechĭ, azĭ în Serbia) petác m. (bg. petak, sîrb. pètak, gologan de 5 banĭ, d. pet, cincĭ; rus. pĕaták, pĭesă de 5 capeicĭ [!]. V. patacă și șaștac). Vechĭ. O monetă [!] austriacă de aramă care, la 1700, valora 5 polturacĭ (Ĭorga, Negoț. 222 și 226). Est. Fam. Gologan, ban de aramă saŭ de nichel. Banĭ, parale: are pitacĭ ! V. beșlic și pendar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pitác n., pl. e (ngr. pittákion, de unde și vsl. pitakŭ. V. pată). Vechĭ. Scrisoare domnească, decret domnesc. Pin [!] ext. Diplomă de boĭerie. Fig. Privilegiŭ. V. bulă, hrisov, nizam.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pitác, -i, s.m. – v. pătac.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

pitác1 (monedă) s. m., pl. pitáci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitác2 (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitac n. od. 1. ordin princiar: felurite pitace domnești OD.; 2. diplomă de nobleță (de rang inferior): pitac de boierie; 3. fig. privilegiu: inimile n’au pitace, n´au ranguri AL. [Gr. mod. PITÁKI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pitac n. Mold. și Tr. gologan de cinci centime: părintele aducând pitaci și colaci din biserică CR. (Și patacă, petac = serb. PETAK (din PET, cinci)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s.f] – Din rus. piatak, sb. petak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PITÁC, pitaci, s.m. 1. Monedă austriacă de aramă care a circulat în trecut și la noi; (p. ext.) ban, gologan, para. 2. Monedă rusească de argint sau de aramă.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane

PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint, care a circulat în sec. XVIII și în țările românești; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă. [Var.: patácă s. f.] – Din rus. piatak, scr. petak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pitác3, pitáce, s.n. (reg.) 1. pâine mică, pită. 2. (în expr.) pitacu-dracului = ciupercă comestibilă cu piciorul scurt și gros, cu pălăria mare în formă de castron, de culoare galbenă-brună, care crește pe trunchiurile putrede de brad; lămâiță, urechea-babei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pitác (pitáci), s. m. – Monedă veche de 5 bani. Bg., sb., slov. petak „de cinci” (Cihac, II, 258; Tiktin; Conev 78). Circulă și var. petac, patac, patacă; fonetismul ultimelor forme nu este clar și ar putea avea o legătură, greu de stabilit, cu sp. pataca.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pitác (pitáce), s. n.1. Pergament, document. – 2. Ordin, poruncă scrisă. – 3. Cartă pastorală. Ngr. πιττάϰιον, parțial prin intermediul sl. pitakŭ (Cihac, II, 687; cf. Vasmer, Gr., 117), calabr. pittaci „act notarial”, it. petazza „bagatelă”, napol. petaccia „fîșie de pînză”. – Der. pităci, vb. (înv., a ridica în rang boieresc prin ordin scris).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pitac, pitaci s. m. pici, puști.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) pitác și (vechĭ, azĭ în Serbia) petác m. (bg. petak, sîrb. pètak, gologan de 5 banĭ, d. pet, cincĭ; rus. pĕaták, pĭesă de 5 capeicĭ [!]. V. patacă și șaștac). Vechĭ. O monetă [!] austriacă de aramă care, la 1700, valora 5 polturacĭ (Ĭorga, Negoț. 222 și 226). Est. Fam. Gologan, ban de aramă saŭ de nichel. Banĭ, parale: are pitacĭ ! V. beșlic și pendar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pitác n., pl. e (ngr. pittákion, de unde și vsl. pitakŭ. V. pată). Vechĭ. Scrisoare domnească, decret domnesc. Pin [!] ext. Diplomă de boĭerie. Fig. Privilegiŭ. V. bulă, hrisov, nizam.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pitác, -i, s.m. – v. pătac.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

pitác1 (monedă) s. m., pl. pitáci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitác2 (decret, scrisoare) (înv.) s. n., pl. pitáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pitac n. od. 1. ordin princiar: felurite pitace domnești OD.; 2. diplomă de nobleță (de rang inferior): pitac de boierie; 3. fig. privilegiu: inimile n’au pitace, n´au ranguri AL. [Gr. mod. PITÁKI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pitac n. Mold. și Tr. gologan de cinci centime: părintele aducând pitaci și colaci din biserică CR. (Și patacă, petac = serb. PETAK (din PET, cinci)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PITÁC1, pitace, s. n. (Înv.) 1. Decret de ridicare la rang boieresc; diplomă de boierie. 2. Act oficial, poruncă scrisă; ordonanță, dispoziție. 3. Scrisoare, răvaș. – Din sl. pitakŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PITÁC2, pitaci, s. m. 1. Monedă austriacă de argint care a circulat în sec. XVIII și în Țările Române; monedă rusească de argint sau de aramă; (sens curent) ban de valoare mică; patașcă. 2. P. gener. Ban, monedă de mică valoare. [Var.: patácă s.f] – Din rus. piatak, sb. petak.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)