Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele pionier:

PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al organizației de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er.Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PIONIÉR s.n. (Tehn.) Banc de lucru ușor transportabil și ușor de montat. [Pron. pi-o-ni-er. / et. incertă].
Sursa: Dicționar de neologisme

PIONIÉR s.m. și f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucrează la terasamente, la minări etc. 2. Persoană care desțelenește și cultivă un ținut virgin, punând bazele unei vieți civilizate în acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauză, pentru o idee nouă, exponent al unei concepții noi; deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 4. (În trecut) Membru al organizației de masă a tineretului școlar care îngloba elevi între 9 și 14 ani și îi educa în spiritul concepției marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].
Sursa: Dicționar de neologisme

PIONIÉR1 I. s. m. f. 1. cel care, făcând parte dintr-un grup de coloniști sau de emigranți, desțelenește și cultivă un ținut virgin. 2. (fig.) deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 3. (în țările cu regim comunist, în România) membru al organizației politice de masă a elevilor între 7 și 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate în construcții de terasamente, fortificații, minări etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PIONIÉR2 s. n. (tehn.)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*pioniér m. (fr. pionnĭer, d. pion). Soldat întrebuințat la terasamente, podurĭ și mine. Primu cultivator al unor locurĭ inculte: pionieriĭ americanĭ. Fig. Acela care deschide saŭ prepară calea spre știință, civilizațiune, progres.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pioniér (pi-o-ni-er) s. m., pl. pioniéri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pionier m. 1. lucrător întrebuințat într’o armată spre a aplana drumuri, a săpa șanțuri, etc.; 2. fig. cel ce deschide sau prepară calea spre cultură, muncitor asiduu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Deschizător de drumuri noi în știință, în tehnică etc. 2. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. 3. S. m. și f. (În România; în perioada 1949-1989) Membru al unei organizații de masă a elevilor între 7 și 14 ani. [Pr.: pi-o-ni-er.Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)