Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele pil:

PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


pil1, píluri, s.n. (reg.) 1. cravașă făcută din nuiele subțiri de salcie împletite. 2. bici cu coadă scurtă, făcut din curele împletite sau din vână de bou; gârbaci, biciușcă, cravașă, harapnic; lovitură dată cu acest bici. 3. pisălog.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pil2, píluri, s.n. (înv.) pilulă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

PIL interj. Strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului. [< fr. pille].
Sursa: Dicționar de neologisme

-PÍL2 elem. „rețea”. (< fr. -pile, cf. gr. pilos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

-PÍL3 elem. pile-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PIL1 interj. (strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului) apucă! prinde! (< fr. pille)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pil interj. – Cuvînt cu care se indeamnă cîinii de vînătoare. Fr. pilleit. piglia.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pil (píluri), s. n.1. Vargă, băț. – 2. (Olt.) Bici, cravașă. Origine incertă. Ar putea fi vorba de un lat. *pillum, cf. pillapiuă, în loc de pila „stîlp” și pilum „suliță”; în acest caz ar fi însemnat la început „piuă”. Nu e o constatată o pronunțare patalizată, care ar proba acest etimon; în plus, se mai consideră ca der. de la pil, cuvintele pilos (var. chilos), adj. (puternic, rezistent; încăpățînat, îndărătnic) și pilug (var. chilug, v. aici).
Sursa: Dicționarul etimologic român

PIL1 interj. Strigăt cu care vânătorul asmute câinele asupra vânatului. – Fr. pille.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

PIL2, piluri, s. n. Bici cu codiriștea scurtă, făcut din curelușe împletite. ♦ Lovitură aplicată cu acest bici.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

1) pil m., pl. (var. din turc. fil, elefant, turc. nord pel, ossetic pil, v. ind. pîlu. V. fil). L. V. Elefant. S. n. Fildeș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pil n., pl. urĭ (orig. neșt.). Vest. Bicĭ lung împletit cu codorișca scurtă și care servește la mînat boiĭ ș. a.: sta călare cu pilu (Gr. N. 1, 77), avea un bicĭ cu el, un pil cu coderia scurtă (VR. 1911, 10, 5), Hristos ĭ-a luat la goană cu pilu (Smara, Univ. 20 Aug. 1912), plesni din pil (ChN. I, 14, 17 și 61). V. nagaĭcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pil interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pil n. Tr. pisălog: bate Turcii cu pilul POP. [Cf. pilă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pil n. biciu cu coada scurtă (în Oltenia). [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)