PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia loc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pețitor, pețitori s. m. (intl.) denunțător, trădător.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
pețitór, -oáre s. Persoană care pețește pentru altu.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pețitór s. m., pl. pețitóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pețitor m. 1. cel ce pețește pentru sine; 2. mijlocitor de căsătorii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia Joc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de sex opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)