PENÚMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. gener. zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Zonă de trecere între lumină și umbră. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PENÚMBRĂ s.f. 1. Zonă incomplet luminată cuprinsă între umbra unui corp și regiunea luminoasă înconjurătoare. 2. (Pict.) Zonă în care lumina se amestecă cu umbra. V. clarobscur. [Cf. fr. pénombre].
Sursa: Dicționar de neologisme
PENÚMBRĂ s. f. 1. zonă incomplet luminată, între umbra unui corp și regiunea luminoasă înconjurătoare. 2. (pict.) zonă de trecere între lumină și umbră. (după fr. pénoumbre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*penúmbră f., pl. e (lat. paene, aproape, și umbra, umbră; fr. pénombre). Fiz. Umbră maĭ slabă pe lîngă umbra maĭ întunecată. Pict. Locu unde întunericu se confundă cu lumina.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!penúmbră (pe-num-/pen-um-) s. f., g.-d. art. penúmbrei; pl. penúmbreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită penumbră f. 1. Fiz. umbră ce înconjoară umbra propriu-zisă proiectată de un corp; 2. în pictură: trecere dela clar la obscur; 3. starea unui corp slab luminat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PENÚMBRĂ, penumbre, s. f. 1. Zonă incomplet luminată, cuprinsă între zona umbrită și cea luminoasă din spatele unui corp opac; p. genei: zonă slab luminată; semiobscuritate. 2. (Pict.) Suprafață slab luminată aflată la confluența luminii cu umbra. – Din fr. pénombre. Cf. umbră.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)