Am găsit 17 definiții pentru cuvantul/cuvintele pască:

PÁSCĂ, păști, s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


páscă s. f.1. (Înv.) Miel pascal la evrei. – 2. Hostie pascală. – 3. Cocătură pentru sărbătoarea de Paști. – Var. înv. pashă. Mgr. πάσχα; der. prezintă dificultatea fonetică, dar există și în păscălie (var. pascalie), s. f. (zodiac, calendar de lungă durată), din mgr. πασχαλία. Der. din lat. pascha (Tiktin; Candrea) sau din sl. pascha (Cihac) este dubioasă; din sl. provine numai var. înv.Der. păscăli, vb. (a prezice timpul și viitorul pe bază de zodiac, a ghici, a profetiza); păscălitor, s. m. (astrolog); păscuță, s. f. (covrigel dat de pomană în Săptămîna Patimilor). – Cf. Paște.
Sursa: Dicționarul etimologic român

páscă (prăjitură, pâine nedospită) s. f., g.-d. art. páscăi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

páscă f., pl. paște și paștĭ (lat. pascha, vgr. pásha, d. aramaĭcu păs´hâ, ebr. pésăh, cruțare, adică „scăparea din marea Roșie cînd Egipteniĭ îl alungaŭ pe Jĭdanĭ”; vsl. bg. rus. pásha, rut. páska. V. paște). Vechĭ (și pashă). Mĭel pascal. Azĭ. Un fel de turtă care se face la Paște din lapte cu orez amestecat cu oŭă (budincă) saŭ din brînză de vacă cu oŭă ș. a. puse de o foaĭe de aluat de cozonac și îngrădită c´un cerc tot de aluat. Anafora care se dă la Înviere. Pască jidănească, un fel de turtă de cocă (azĭmă) pe care șĭ-o fac Jidaniĭ la Paștele lor și-șĭ frîng dințiĭ în ĭa [!] de vîrtoasă ce e. V. ghisman.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pască f. 1. colac de Paști ce-l aduc credincioșii la biserică spre binecuvântare: face pască cu smântână și ouă CR.; 2. anafură ce se dă în ziua de Paști; 3. azimă ce mănâncă Evreii la Paște. [Rut. PASKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁSCĂ, păști, s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

páscă s. f.1. (Înv.) Miel pascal la evrei. – 2. Hostie pascală. – 3. Cocătură pentru sărbătoarea de Paști. – Var. înv. pashă. Mgr. πάσχα; der. prezintă dificultatea fonetică, dar există și în păscălie (var. pascalie), s. f. (zodiac, calendar de lungă durată), din mgr. πασχαλία. Der. din lat. pascha (Tiktin; Candrea) sau din sl. pascha (Cihac) este dubioasă; din sl. provine numai var. înv.Der. păscăli, vb. (a prezice timpul și viitorul pe bază de zodiac, a ghici, a profetiza); păscălitor, s. m. (astrolog); păscuță, s. f. (covrigel dat de pomană în Săptămîna Patimilor). – Cf. Paște.
Sursa: Dicționarul etimologic român

páscă (prăjitură, pâine nedospită) s. f., g.-d. art. páscăi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

páscă f., pl. paște și paștĭ (lat. pascha, vgr. pásha, d. aramaĭcu păs´hâ, ebr. pésăh, cruțare, adică „scăparea din marea Roșie cînd Egipteniĭ îl alungaŭ pe Jĭdanĭ”; vsl. bg. rus. pásha, rut. páska. V. paște). Vechĭ (și pashă). Mĭel pascal. Azĭ. Un fel de turtă care se face la Paște din lapte cu orez amestecat cu oŭă (budincă) saŭ din brînză de vacă cu oŭă ș. a. puse de o foaĭe de aluat de cozonac și îngrădită c´un cerc tot de aluat. Anafora care se dă la Înviere. Pască jidănească, un fel de turtă de cocă (azĭmă) pe care șĭ-o fac Jidaniĭ la Paștele lor și-șĭ frîng dințiĭ în ĭa [!] de vîrtoasă ce e. V. ghisman.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pască f. 1. colac de Paști ce-l aduc credincioșii la biserică spre binecuvântare: face pască cu smântână și ouă CR.; 2. anafură ce se dă în ziua de Paști; 3. azimă ce mănâncă Evreii la Paște. [Rut. PASKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÁSCĂ s. f. 1. Cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. ♦ Anafură pe care preotul o împarte credincioșilor în ziua de Paști; paști (2). 2. Preparat alimentar tradițional, făcut din aluat nedospit, copt în foi subțiri, pe care îl mănâncă evreii în timpul Paștilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PAȘCA, Ștefan (1901-1957, n. Crișcior, jud Hunedoara), lingvist și filolog român. M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la Cluj. Redactor responsabil al revistei „Cercetări de lingvistică” (1957). Studii de onomastică („Nume de persoane și nume de animale din Țara Oltului”) și de literatură română veche („O tipăritură munteană necunoscută din sec. al XVII-lea: cel mai vechi ceaslov românesc”). Colaborator sau coordonator al unor lucrări de sinteză ale Acad. („Dicționarul limbii române”, „Atlasul lingvistic român”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

páșcă f., pl. inuz. ște (rut. pačka, adică „pachețel” de tutun, d. germ. pack, pachet. V. pac 1). Nord. Tutun prost, mahorcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

páșcă (pachet de tutun) (reg.) s. f., g.-d. art. pắștii; pl. păști
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PÁȘCĂ, păști, s. f. (Reg.) Tutun de calitate inferioară; mahorcă. – Din ucr. pačka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

pască - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul paște

pască - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul paște