PARÁBOLĂ1, parabole, s. f. Curbă plană care reprezintă locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de un punct fix, numit focar, și de o dreaptă fixă, numită directoare. – Din fr. parabole, lat. parabola.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PARÁBOLĂ2, parabole, s. f. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral; pildă; p. ext. exprimare alegorică, afirmație care cuprinde un anumit tâlc; fabulă, alegorie. – Din fr. parabole, lat. parabola.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
PARÁBOLĂ1 s.f. Scurtă povestire alegorică cu caracter moral; pildă. ♦ (P. ext.) Alegorie, metaforă. [< fr. parabole, cf. lat. parabola, gr. parabole – asemănare].
Sursa: Dicționar de neologisme
PARÁBOLĂ2 s.f. Linie curbă care reprezintă locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix (focar) și de o dreaptă fixă (directoare). [< fr. parabole].
Sursa: Dicționar de neologisme
PARÁBOLĂ1 s. f. 1. scurtă povestire alegorică cu caracter moral; pildă. ◊ exprimare alegorică. 2. (p. ext.) alegorie. (< fr. parabole, lat. parabola, gr. parabole, comparație)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PARÁBOLĂ2 s. f. curbă plană, loc geometric al punctelor egal depărtate de un punct fix (focar) și de o dreaptă fixă (directoare). (< fr. parabole, lat. parabola)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*parábolă f., pl. e (vgr. parabolé, d. parabállo, arunc la o parte; lat. parábola. V. palavră; iper-bolă [!], balistă). Alegorie supt [!] care se ascunde un adevăr important: parabolele luĭ Hristos. A vorbi pin [!] parabole, a nu spune direct ceĭa ce vreĭ să spuĭ, a vorbi pin ocolurĭ. Parabolele luĭ Solomon, cartea proverbelor. Geom. Curbă plană de al doilea grad rezultată din secțiunea unuĭ con pintr´un [!] plan paralel cu un plan tangent conuluĭ. Pin ext. Curba pe care o descrie în aer un proĭectil.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PARÁBOLĂ1 (‹ fr.; lat. parabola, gr. parabole „comparație”) s. f. 1. Povestire scurtă menită să pună în lumină, nu prin detaliile sale, precum alegoria, ci prin întregul ei, o învățătură morală; este una din modalitățile fundamentale de exprimare a învățăturilor și literaturii religioase de pretutindeni, întâlnită în „Vechiul Testament”, „Noul Testament”, „Coran”, literatura vedică, budistă, jainistă etc. „Noul Testament” cuprinde 28 de p. rostite de Iisus Hristos. ♦ Scriere cu caracter alegoric, asemănătoare prin structură fabulei. 2. P. ext. Alegorie.Sursa: Dicționar enciclopedic PARÁBOLĂ2 (‹ fr.; cuv. gr.) s. f. (GEOM.) Curbă plană obținută prin secționarea unui con cu un plan paralel cu o generatoare a conului. Este definită ca locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de o dreaptă fixă, numită directoare, și de un punct fix, numit focar. Ecuația p. este de gradul al doilea. Denumirea de p. a fost propusă de Apollonius din Perga (sec. 3 î. Hr.).Sursa: Dicționar enciclopedic parábolă s. f., g.-d. art. parábolei; pl. paráboleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită parabolă f. pildă, alegorie ce conține un adevăr important: parabola fiului risipitor. ║ Geom. 1. linie curbă ce rezultă din secțiunea unui con prin un plan paralel cu una din laturile sale: parabola geometrică seamănă cu o jumătate elipsă infinit de mare; 2. curbă descrisă în aer de un projectil.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PARÁBOLĂ1, parabole, s. f. Curbă plană care reprezintă locul geometric al punctelor din plan egal depărtate de un punct fix, numit focar, și de o dreaptă fixă, numită directoare. – Din fr. parabole, lat. parabola.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PARÁBOLĂ2, parabole, s. f. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral; pildă; p. ext. exprimare alegorică, afirmație care cuprinde un anumit tâlc; fabulă, alegorie. – Din fr. parabole, lat. parabola.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)