Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele pamint, natal:

NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


NATÁL, -Ă adj. De naștere, unde s-a născut cineva. [Cf. fr. natal, lat. natalis].
Sursa: Dicționar de neologisme

NATÁL, -Ă adj. (despre locuri, așezări) în care s-a născut cineva; de naștere. (< fr. natal)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

* natál, -ă adj. (lat. natalis, d. natus, naștere. V. nat). Relativ la locu saŭ timpu cînd te-aĭ născut, de naștere: locu natal, ziŭa natală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

NATAL, oraș în extremitatea de NE a Braziliei, centru ad-tiv al statului Rio Grande do Norte, por la Oc. Atlantic; 656 mii loc. (1996). Aeroport. Ind. chimică, textilă, a pielăriei și încălțămintei, alim. Prelucr. cafelei. Export de zahăr, bumbac etc. Universitate (1958). Fundat de portughezi în 1597.
Sursa: Dicționar enciclopedic

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

natal a. se zice de locul și de epoca nașterii: ziua natală, locul natal.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

pămînt (-turi), s. n.1. Țărînă, tină, sol. – 2. Lume. – 3. Teren. – 4. Țară. – Mr. pimintu, megl. pimint, istr. pemint. Lat. paumentum, formă populară indicată de Iulian, în loc de păvῑmentum (Pușcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it. palmiento, logud. pamentu „pardoseală, pavaj”. Var. păvāmentum, postulată de Pascu, I, 143 a fost menționată de Du Cange. – Der. pămîntean, s. m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar); pămînteancă, s. f. (indigenă); pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar); pămîntenesc, adj. (indigen); pămîntiu, adj. (oacheș, brun, negricios); pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu); (îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate); pămînțel, s. m. (argilă, lut); subpămîntean, adj. (subteran).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pămî́nt n., pl. urĭ și rar inte (lat. pavimentum, bătătură, pămînt bătăturit, paviment, pardoseală; it. palmento, pavimentu moriĭ. V. paviment și spaĭmă). Planeta pe care locuim: rotațiunea pămîntuluĭ. Uscatu, partea solidă a acesteĭ planete (în opoz. cu marea): codriĭ care acopereaŭ pămîntu odinioară. Sol, teren: a te culca pe pămînt. Fel de teren: pămînt negru, galben, arabil, sterp. Lut: oală de pămînt. Țară, ținut: pămînt nelocuit. Moșie, teren de lucrat: țăranu ĭubește pămîntu. Fig. Locuitoriĭ pămîntuluĭ, lumea, omenirea: n´am pe nimenĭ pe pămînt. A fi pe pămînt, a exista, a trăi. A perde [!] pămîntu, a-l perde din vedere cînd eștĭ pe mare saŭ a nu-l maĭ atinge cu picĭoarele cînd eștĭ în apă. A răscoli ceru și pămîntu, a face toate sforțările. Pămîntu făgăduințiiĭ, Palestina (considerată ca locu fericiriĭ p. Jidaniĭ care rătăceaŭ pin [!] pustie): România e pentru Jidanĭ un adevărat pămînt al făgăduințiĭ (V. eldorado). Pămîntu sfînt, Locurile sfinte, Ĭerusalimu și cele-lalte locurĭ pe unde a trăit Hristos. Pe pămînt, în lumea asta (în opoz. cu ceru saŭ ĭadu). A ți se face fața ca pămîntu, a deveni livid, pămîntiŭ. A nu te maĭ încăpea pămîntu de bucurie, a fi foarte vesel. A pune capu´n pămînt, a pleca capu (de întristare, de rușine). A face degeaba umbră pămîntuluĭ, a nu lucra nimica, a fi nefolositor. A promite ceru și pămîntu, a promite marea și sarea, imposibilu. A fugi mîncînd pămîntu, a fugi foarte răpede [!]. A tăcea ca pămîntu, a tăcea ca un pește, a nu zice nimica. Mînia pămîntuluĭ, foarte: era bogat mînia pămîntuluĭ. Cît e lumea și pămîntu, nicăirĭ [!], nicĭ-odată: ca el nu maĭ este om (bun saŭ răŭ) cît e lumea și pămîntu. Al pămîntuluĭ (în loc. ca: gîndăcăria pămîntuluĭ), în număr infinit: într´o clipă s´a adunat acolo jidănăria pămîntuluĭ! Din pămînt (din ĭarbă verde), de unde știĭ, cum veĭ putea: să scoțĭ baniĭ din pămînt, orĭ te daŭ pe mîna polițiiĭ! – Vechĭ, azĭ nord și Serbia, pomînt. Vechĭ voc. și peminte și păminte (cp. cu spămînt). – În ordinea distanțeĭ de la soare, pămîntu e a treĭa planetă. Forma luĭ nu e a uneĭ sfere turtite la polĭ, ci a unuĭ tetraedru c´o rază de vre-o 6,671,000 de metri. Se învîrtește în 24 de ore în prejuru [!] luĭ și în 365 de zile și 6 ore în prejuru [!] soareluĭ. Geometric, pozițiunea punctelor suprafețeĭ se determină pin [!] paralele șimeridiane. Interioru pămîntuluĭ nu e o masă topită, cum se credea, ci maĭ probabil solid, afară de unele locurĭ de supt [!] vulcanĭ, unde-s ca niște buzunare de substanță în fuziune. De aceĭa pe acolo-s maĭ dese cutremurele. Diferența de nivel între uscat și apă modifică foarte puțin forma generală a pămîntuluĭ. Din suprafața luĭ, aproape treĭ sferturĭ îs ocupate de ocean. În sfîrșit, întregu pămînt e învălit [!] de un strat de aer numit atmosferă, care face posibilă vĭața organizată.
Sursa: Dicționaru limbii românești

Forme flexionare:

natal - Adjectiv, masculin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul natal

natal - Adjectiv, masculin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul natal

pămînt - Formă unică - pentru cuvantul pămînt

pămint - Formă unică - pentru cuvantul pămint