Am găsit 24 de definiții pentru cuvantul/cuvintele palat:

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mușchi al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care servește ca reședință unui suveran, ca locuință unei personalități etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PALÁT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].
Sursa: Dicționar de neologisme

PALÁT1 s.n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PALAT2(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

palát (paláte), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraț, v. aici; al lui polată, s. f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaț, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. și al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin [!] ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ.Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *palát n., pl. e (lat. palatum și palatus, ceru guriĭ, ceru. V. păraț). Anat. Ceru guriĭ, partea superioară a interioruluĭ guriĭ. Fig. Simțu gustuluĭ la mîncare: a avea palatu fin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!palát s. n., pl. paláte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mulaj al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern; p. gener: clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mușchi al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care servește ca reședință unui suveran, ca locuință unei personalități etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PALÁT s.n. Partea superioară a cavității bucale la om și la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].
Sursa: Dicționar de neologisme

PALÁT1 s.n. peretele superior al cavității bucale; cerul gurii. ◊ palat dur = partea anterioară, osoasă, a cavității bucale; palat moale = partea posterioară a cavității bucale; vălul palatului. (< lat. palatum, it. palato)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PALAT2(O)- elem. „palat, cerul gurii”. (< fr. palat/o/-, cf. lat. palatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

palát (paláte), s. n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. pălate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui păraț, v. aici; al lui polată, s. f. (Trans., palat), mr. pulată, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui palută, s. f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleaț, s. n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. și al lui palat, s. n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directă din lat. (Koerting 6792) nu e posibilă. – Der. pălătui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s. n.; paladin, s. m.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) palát n., pl. e (ngr. paláti, d. lat. Palatium, dealu Palatin și [pin [!] ext.] casa împăratuluĭ Aŭgúst, situată pe acest deal; it. palazzo, engl. germ. palast, rus. paláta. V. păraț). Casă mare și sumptuoasă (locuită de un suveran orĭ de un personagiŭ ilustru). Suveranu, stăpînu palatuluĭ și alte persoane care locuĭesc în palat: o revoluțiune de palat. Mare edificiŭ public: palatu universitățiĭ, palatu justițiiĭ, palatu administrativ.Vechĭ. Azĭ. Maram. polátă, pl. e (sîrb. polata, bg. polat), palútă (ung. polota) și paleaț n., pl. ețe saŭ eațurĭ (pol. palac, d. it. palazzo). V. polată și hardughie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *palát n., pl. e (lat. palatum și palatus, ceru guriĭ, ceru. V. păraț). Anat. Ceru guriĭ, partea superioară a interioruluĭ guriĭ. Fig. Simțu gustuluĭ la mîncare: a avea palatu fin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!palát s. n., pl. paláte
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

palat n. 1. clădire mare și luxoasă, locuită de un suveran, de o autoritate sau de un personaj însemnat; 2. suveranii și oamenii palatului: revoluțiune de palat; 3. fig. casă măreață; 4. edificiu unde rezidă tribunalele, corpurile legiuitoare. ║ n. Anat. numele științific al cerului gurii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PALÁT1 s. n. Peretele superior al cavității bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine2 ale celor două maxilare superioare, precum și din oasele palatine2, acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ◊ Palat moale sau vălul palatului = porțiune musculară care continuă palatul1 în partea posterioară a cavității bucale. Palat artificial = mulaj al palatului1, care se folosește în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafața atinsă de limbă la pronunțarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. palais.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PALÁT2, palate, s. n. Clădire somptuoasă în care își are sediul o autoritate ori o instituție sau care este folosită ca reședință de un nobil, un suveran, un șef de stat ori de guvern; p. gener: clădire mare luxoasă. [Pl. și: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)