Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele paladiu:

PALÁDIU1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, întrebuințat drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PALÁDIU2, paladii, s. n. Statuie a zeiței Pallas Atena, socotită în antichitate a fi ocrotitoarea cetăților. ♦ Fig. Ocrotire, apărare. – Din lat., fr. palladium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PALÁDIU1 s.n. Metal alb-argintiu din familia platinei. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr. palladium].
Sursa: Dicționar de neologisme

PALÁDIU2 s.n. 1. Statuie a zeiței Atena aflată în cetatea Troia, socotită ca ocrotitoare a cetății. 2. (Fig.) Ocrotire, pază, apărare. [Pron. -diu, var. paladium s.n. / < fr., lat. palladium].
Sursa: Dicționar de neologisme

PALÁDIU1 s. n. 1. (ant.) statuie de lemn îmbrăcată în veșminte sau cu o armură a zeiței Pallas Atena, ocrotitoare a cetăților. 2. (fig.) ocrotire, apărare; garanție. (< lat., fr. palladium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PALÁDIU2 s. n. metal alb-argintiu, ductil și dur, din familia platinei. (< fr., lat. palladium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

Paladiu = Palladium.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

1) *paládiŭ n. (lat. palládium, d. vgr. palládion, d. Pallás, -ádos, zeița Minerva). În vechea Troĭe, statua de lemn a Minerveĭ, păstrată în templu și considerată ca pază a orașuluĭ. Fig. Lucru considerat ca pază, ca apărare: legile-s paladiu societățiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *paládiŭ n. (cuv. format de chimiștĭ de la numele grecesc al zeițeĭ Minerva. V. paladiŭ 1). Chim. Un metal alb bivalent foarte ductil și dur a căruĭ proprietate maĭ însemnată e că absoarbe idrogenu [!]. (Densitatea luĭ e între 11 și 12, greutatea atomică 106,5, gradu de topire la 1500°. Aliajele luĭ se întrebuințează în ceasornicărie și la fabricarea instrumentelor de fizică. Unele sărĭ [!] ale luĭ se utilizează în fotografie).
Sursa: Dicționaru limbii românești

PALÁDIU1 (‹ fr., engl. {i}) s. n. Element chimic (Pd; nr. at. 46, m. at. 106,42, gr. sp. 12,02, p. t. 1.554 ºC, p. f. între 2.200 și 3.800 ºC), metal alb-cenușiu, lucios, din familia platinei, foarte maleabil și ductil, având proprietatea de a absorbi hidrogenul. În combinații este divalent și, mai puțin, tetravalent; formează combinații complexe. Se întrebuințează sub formă de aliaje (la bijuterii, aparate chimice, proteze dentare) și drept catalizator de hidrogenare. A fost descoperit (1803) de W.H. Wollaston.
Sursa: Dicționar enciclopedic

PALÁDIU2 (‹ fr.; {s} gr. palladion) s. n. Statuia de lemn a zeiței Pallas Atena, aflată la Troia, adusă și plasată în templul Vestei din Roma; socotită ocrotitoarea cetății. ♦ Fig. Ocrotire, apărare.
Sursa: Dicționar enciclopedic

paládiu1 (element chimic) [diu pron. diu] s. n., art. paládiul; simb. Pd
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

paládiu2 (statuie, ocrotire) (livr.) [diu pron. diu] s. n., art. paládiul; (statui) pl. paládii, art. paládiile (-di-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

paladiu n. 1. statua zeiței Pallas pe care Troienii o considerau ca ocrotitoarea cetății lor; 2. fig. protecțiune, garanție.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PALÁDIU1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, folosit drept catalizator în unele reacții sau ca înlocuitor al platinei în construcția unor instrumente de precizie, a unor obiecte de artă etc. – Din fr. palladium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PALÁDIU2, (1) paladii, s. n. 1. Statuie a zeiței Pallas Atena la Troia, socotită în Antichitate a fi ocrotitoarea cetății. 2. Fig. Ocrotire, apărare. – Din lat., fr. palladium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)