Am găsit 32 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pai:

PAI, paie, s. n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu internodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se servește cineva pentru a-și atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocnește (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii șubrede. (Fam.) Văduvă, (sau, rar) văduv de paie = soție sau soț care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soț sau, respectiv, fără soție. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subțire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – Lat. palea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


pai s.n. (reg.) 1. lână nouă, măruntă, crescută pe oi primăvara. 2. grăsime de pe lâna oilor; usuc.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pái (páie), s. n. – Tulpină uscată de cereale. – Mr., megl. pal’u. Lat. pălea (Diez, I, 301; Pușcariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refăcut după pl. paie (Byck-Graur 36). Cf. și Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetări, 19), este o ipoteză inutilă pe care Pușcariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. păios, adj. (cu paie multe); păia, vb. (a dezmiriști; refl., a se face fibros); păioșenie, s. f. (miriște); păiș (var. păiuș), s. m. (miriște; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); păiște, s. f. (grămadă de paie, stog); păișiță, s. f. (plantă, Nardus stricta); păiuț, s. n. (Banat, chibrit); împăia, vb. (a umple cu paie pielea jupuită de pe un animal), format după fr. empailler; împăia, vb. (a crește o lînă nouă pe oi), probabil datorită culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; după ipoteza improbabilă a lui Giuglea, urmat de DAR și Pușcariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. *impalliare, din pallium, cf. păioară).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pai, paie s. n. (intl.) 1. tramvai. 2. furt din buzunare comis în mijloace de transport în comun. 3. băț de chibrit.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

paĭ n., pl. e (lat. pálea, pop. pália, de unde rom. paĭe, considerat ca f. col., din care s´a făcut un sing. paĭ; it. paglia, pv. pg. palha, fr. paille, sp. paja. V. paĭaț). Cotoru gramineelor micĭ (grîŭ, orz, ovăs), maĭ ales după ce i s´aŭ luat grăunțele la treĭerat: pălărie de paĭe, cînele [!] doarme în paĭe. Fig. Foc de paĭe, entusiazm [!] gălăgios și scurt. Om de paĭe, om fără energie și din care alțiĭ fac ce vor (după un obiceĭ din vechea Grecie, unde cel ce vrea să fie martur [!] fals, purta ca semn un paĭ la încălțăminte). A-țĭ aprinde paĭe´n cap, a te´ncurca într´o afacere care stîrnește marĭ nemulțămirĭ [!] contra ta. (Era odată un obiceĭ ca, atuncĭ cînd reclamaĭ domnuluĭ orĭ altuĭa, să te ducĭ „cu rogojina´n cap și jalba´n proțap” și să-țĭ aprinzĭ niște paĭe´n cap ca să atragĭ atențiunea). Arde focu´n paĭe ude, mocnește focu (orĭ pasiunea) supt [!] cenușă și poate izbucni violent.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pai s. n., pl. páie
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PAI, paie, s. n. Tip de tulpină simplă, în general fără ramificații și cu intemodurile lipsite de măduvă, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) și pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) grămadă de asemenea tulpini rămase după treierat. ◊ Expr. Om de paie = om fără personalitate, de care se servește cineva pentru a-și atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecătoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocnește (fără a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a clădi, a realiza (ceva) pe temelii șubrede. (Fam.) Văduvă (sau, rar văduv) de paie = soție sau soț care a rămas o perioadă scurtă de timp fără soț sau, respectiv, fără soție. A fugi ca tăunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrăutăți și mai mult situația (dintre doi adversari); a întărâta, a ațâța pe cei care se ceartă. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucată din această tulpină sau tub subțire din material plastic cu care se sorb unele băuturi. – Lat. palea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂI adv. v. apoi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

păí, păiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pắi adv. – Sigur că da; atunci; uite așa; apoi. – Var. poi. Lat. post (Pușcariu 1348; Candrea-Dens., 1422; REW 6684), cf. apoi și prov., port. pos, it. poi, fr. puis, sp. pues.
Sursa: Dicționarul etimologic român

PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

PĂI1 adv. (Fam.) 1. (Exprimă o afirmație, o aprobare) a) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici (ȘEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? știu eu? Ce cei pe dânsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprimă neîncredere) Păi cine știe ce ai de gând! 4. (Exprimă mirare) Păi cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apăi (< apoi).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

păĭ, V. poĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!păi interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PĂI adv. v. apoi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂI adv. v. apoi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

păí, păiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pắi adv. – Sigur că da; atunci; uite așa; apoi. – Var. poi. Lat. post (Pușcariu 1348; Candrea-Dens., 1422; REW 6684), cf. apoi și prov., port. pos, it. poi, fr. puis, sp. pues.
Sursa: Dicționarul etimologic român

PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

PĂI1 adv. (Fam.) 1. (Exprimă o afirmație, o aprobare) a) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici (ȘEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? știu eu? Ce cei pe dânsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprimă neîncredere) Păi cine știe ce ai de gând! 4. (Exprimă mirare) Păi cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apăi (< apoi).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

păĭ, V. poĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!păi interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PĂI adv. v. apoi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂI adv. v. apoi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

păí, păiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a aduna și a îndepărta de pe arie paiele rămase de la treierat. 2. a bate grâul pe arie; a îmblăti.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pắi adv. – Sigur că da; atunci; uite așa; apoi. – Var. poi. Lat. post (Pușcariu 1348; Candrea-Dens., 1422; REW 6684), cf. apoi și prov., port. pos, it. poi, fr. puis, sp. pues.
Sursa: Dicționarul etimologic român

PĂÍ2, păiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A curăța aria de paie după treierișul cu caii. – Din paie.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

PĂI1 adv. (Fam.) 1. (Exprimă o afirmație, o aprobare) a) Desigur, se înțelege. Păi că bine zici (ȘEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprimă rezervă, ezitare) Cum să spun? știu eu? Ce cei pe dânsul? – Păi, ce-i vrea să-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprimă neîncredere) Păi cine știe ce ai de gând! 4. (Exprimă mirare) Păi cum, omule! [Var.: poi adv.] – Din apăi (< apoi).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

păĭ, V. poĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!păi interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PĂI adv. v. apoi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

pâí, pers. 3 sg. pâiéște, vb. IV refl. (reg.; despre construcții) a se înclina, a se apleca într-o parte.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

Forme flexionare:

pai - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul părea

pai - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul părea