PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relațiile politice între state, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării strânse între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pact, pácturi, s.n. (reg.) arendă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
PACT s.n. 1. Tratat, acord, convenție între mai multe state suverane, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. Învoială, înțelegere. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt].
Sursa: Dicționar de neologisme
PACT s. n. 1. tratat, acord, convenție între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. învoială, înțelegere. (< fr. pacte, lat. pactum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*pact n., pl. urĭ și e (lat. pactum. V. pagină). Convențiune, învoĭală, acord. Pactu federal, constituțiunea Elvețiiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pact s. n., pl. pácteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pact n. învoeală între două persoane.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, cu caracter solemn, privind relațiile politice între state, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării strânse între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pact, pácturi, s.n. (reg.) arendă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
PACT s.n. 1. Tratat, acord, convenție între mai multe state suverane, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. Învoială, înțelegere. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt].
Sursa: Dicționar de neologisme
PACT s. n. 1. tratat, acord, convenție între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi și obligații reciproce. 2. învoială, înțelegere. (< fr. pacte, lat. pactum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*pact n., pl. urĭ și e (lat. pactum. V. pagină). Convențiune, învoĭală, acord. Pactu federal, constituțiunea Elvețiiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pact s. n., pl. pácteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
pact n. învoeală între două persoane.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PACT, pacte, s. n. 1. Denumire dată unor tratate internaționale, bilaterale sau multilaterale, încheiate în special în scopul menținerii păcii sau al colaborării între semnatari. 2. Înțelegere (scrisă) între două părți; învoială, convenție. – Din fr. pacte, lat. pactum, germ. Pakt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)