PACEAÚRĂ, paceaure, s. f. 1. Cârpă (de șters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei ușuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. și: paceáură. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúră s. f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a paceaúră (-re), s. f. – 1. Zdreanță, otreapă. – 2. Femeie stricată. – Megl. pacivură. Tc. paçavra (Loebel 72; Șeineanu, II, 279; Lokotsch 1602), cf. ngr. πατζαβοῦρα, alb. pačavurë, bg. pačavra, sb. pačaura.Sursa: Dicționarul etimologic român
paceaúră (paceáură) s. f., pl. paceaure / paceauri
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
paceaură, paceaure s. f. (peior.) 1. femeie ușuratică 2. femeie rea 3. femeie murdară 4. femeie proastă 5. femeie urâtăSursa: Dicționar de argou al limbii române paceaúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. paceaúrei; pl. paceaúreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită paceaură f. 1. cârpă de șters; 2. fig. femeie neonestă (ca înjurătură). [Turc. PAČAURA; pentru sensul figurat, cf. evoluțiunea analogă la buleandră].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PACEAÚRĂ, paceaure, s. f. 1. (Pop.) Cârpă (de șters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei ușuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. și: paceáură. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúră s. f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
PACEAÚRĂ, paceaure, s. f. 1. Cârpă (de șters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei ușuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. și: paceáură. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúră s. f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a paceaúră (-re), s. f. – 1. Zdreanță, otreapă. – 2. Femeie stricată. – Megl. pacivură. Tc. paçavra (Loebel 72; Șeineanu, II, 279; Lokotsch 1602), cf. ngr. πατζαβοῦρα, alb. pačavurë, bg. pačavra, sb. pačaura.Sursa: Dicționarul etimologic român paceaúră (paceáură) s. f., pl. paceaure / paceauri
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
paceaură, paceaure s. f. (peior.) 1. femeie ușuratică 2. femeie rea 3. femeie murdară 4. femeie proastă 5. femeie urâtăSursa: Dicționar de argou al limbii române paceaúră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. paceaúrei; pl. paceaúreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită paceaură f. 1. cârpă de șters; 2. fig. femeie neonestă (ca înjurătură). [Turc. PAČAURA; pentru sensul figurat, cf. evoluțiunea analogă la buleandră].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PACEAÚRĂ, paceaure, s. f. 1. (Pop.) Cârpă (de șters praful, de spălat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei ușuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. și: paceáură. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúră s. f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)