Am găsit 51 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pașa:

PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PASÁ vb. I. tr. 1. (Sport) A trece mingea altui jucător din echipă. 2. (Fam.) A ceda, a transmite, a trece cuiva ceva. [< fr. passer].
Sursa: Dicționar de neologisme

PASÁ vb. tr. 1. a transmite cuiva ceva. 2. (sport) a trece mingea unui coechipier. (< fr. passer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pasa, pasez v. t. 1. a da / a ceda cuiva ceva 2. a transmite altcuiva
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

pasá (a ~) vb., ind. prez. 3 paseáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face să ajungă sau să treacă în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sită fructe sau legume; a zdrobi, a mărunți. – Din fr. passer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Mar.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PÁSĂ1 s.f. 1. Trecerea mingii prin lovitură unui jucător din aceeași echipă. 2. Înaintare către adversar la scrimă. 3. Miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. Mișcare a mâinii la hipnotizatori. 5. (Mar.) Pasă de navigație = drum navigabil amenajat printr-o zonă de pericole sau printr-un baraj de mine. 6. Stare, situație (trecătoare). [< fr. passe].
Sursa: Dicționar de neologisme

PÁSĂ2 s.f. (Tehn.) Trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. [Cf. fr. passée].
Sursa: Dicționar de neologisme

PÁSĂ s. f. 1. (sport) trecere a mingii prin lovitură, cu piciorul sau cu capul, unui coechipier; passing. ◊ operație de trecere la executarea unui tur de iluzionism; mișcare a mâinii la hipnotizatori. 2. înaintare către adversar, la scrimă. 3. miză pe care trebuie s-o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. 4. (mar.) culoar navigabil amenajat printr-o zonă cu pericole (stânci, epave etc.) sau printr-un baraj de mine. 5. stare, situație (trecătoare). 6. trecere a metalului forjat în tiparele sau în matrițele care-l fasonează. (< fr. passe, engl. pass)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

1) pásă v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pásă (îmĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) pásă f., pl. e (fr. passe). Barb. Șir de cîștigurĭ la joc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pásă s. f., g.-d. art. pásei; pl. páse
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PÁSĂ, pase, s. f. 1. (Sport) Transmitere a mingii către un coechipier. 2. Fiecare dintre mișcările făcute cu mâna de cel care hipnotizează pe cineva. 3. Miză pe care trebuie să o depună jucătorii de cărți la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de cărți. ◊ Expr. A avea (sau a fi în) pasă bună (sau proastă) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de cărți; a trece prin împrejurări favorabile (sau nefavorabile); a-i reuși (sau a nu-i reuși) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fâșie de apă indicată navigației într-o zonă cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matrițele care îl fasonează. – Din fr. passe, engl. pass.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PAȘÁ s. f. v. pașă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pașá (înv.) s. f., art. pașáua, g.-d. art. pașálei; pl. pașále, art. pașálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Pașà m. V. Pașă: gustă vinul pritocit, de agale mult iubit, de pașale mult dorit POP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

páșă2 s.f. (reg.) 1. pășune. 2. rogoz. 3. plantă erbacee acvatică.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

páșă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá.Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe.
Sursa: Dicționarul etimologic român

páșă s. f. – Varietate de stuf (Carex riparia). Bg. paša „pășune” (Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pașă, pașale s. n. (intl.) șeful unei bande de infractori.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) páșă f., pl. e (bg. páša = pasište, pajiște. V. ispașă). Ĭal. Br. Un fel de rogoz (scirpus maritimus) ale căruĭ rizome daŭ un excelent nutreț p. porcĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

páșă s. m., art. páșa, g.-d. art. páșei; pl. pași, art. páșii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Pașă m. guvernatorul unei provincii, la Turci: titlu oficial al vizirilor și al unor înalți funcționari cari primiau ca distincțiune 2—3 cozi de cal sau tuiuri: haini de Gălățeni și Pași țarigrădeni POP. [Turc. PAȘA = BAŠA (din BAŠ, cap): pl. pași și pașale, acest din urmă cu accentul primitiv conservat în cântecele populare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAȘĂ s. f. v. pașă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

páșă2 s.f. (reg.) 1. pășune. 2. rogoz. 3. plantă erbacee acvatică.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

páșă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá.Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe.
Sursa: Dicționarul etimologic român

páșă s. f. – Varietate de stuf (Carex riparia). Bg. paša „pășune” (Candrea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pașă, pașale s. n. (intl.) șeful unei bande de infractori.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) páșă f., pl. e (bg. páša = pasište, pajiște. V. ispașă). Ĭal. Br. Un fel de rogoz (scirpus maritimus) ale căruĭ rizome daŭ un excelent nutreț p. porcĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

páșă s. m., art. páșa, g.-d. art. páșei; pl. pași, art. páșii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Pașă m. guvernatorul unei provincii, la Turci: titlu oficial al vizirilor și al unor înalți funcționari cari primiau ca distincțiune 2—3 cozi de cal sau tuiuri: haini de Gălățeni și Pași țarigrădeni POP. [Turc. PAȘA = BAŠA (din BAŠ, cap): pl. pași și pașale, acest din urmă cu accentul primitiv conservat în cântecele populare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAȘĂ s. f. v. pașă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂSA2, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. (Înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Din lat. *passare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PĂSÁ1, pers. 3 pásă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (Înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

păsá, pers. 3 sg. pásă, vb. I 1. (înv. și reg.; folosit mai ales la imperativ) a pleca, a se duce; a merge, a umbla; a păși. 2. a o duce, a-i fi, a-i merge (bine sau rău). 3. (pop. și fam.) încearcă să ..., caută ... să, îndrăznește să ...
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

1) păsá (a) v. intr. (lat. passare), V. pas 4.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) păsá (a-țĭ) v. intr. (lat. pensare). V. păs 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești

păsá, pas, vb. intranz. – (înv.) A pleca, a merge: „… e îi păsați curund la el și-l aduceți repede înaintea mea…” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea); „Urie, tu pasă amu și la casa ta…” (idem: 50). – Lat. passare (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

păsá1 (a ~) (a se sinchisi) vb., ind. prez. 3 sg. pásă; conj. prez. 3 sg. să pése
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

păsá2 (a ~) (a merge, a se duce) (înv.) vb., ind. prez. 3 pásă; (a încerca, a îndrăzni) (pop.) imper. 2 sg. pásă/pas’ (numai + să/de + vb.: pas’ de pricepe)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

păsa v. 1. (impersonal) a avea păs de ceva, a se interesa: nu-i pasă de nimic; 2. a se îngriji, a se teme: puțin îmi pasă. [Lat. PENSARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂSÁ1, pers. 3 păsă, vb. I. Intranz. 1. Unipers. (De obicei construit cu dativul) A simți neliniște, a se îngrijora. 2. (înv. și pop.) A cântări sau a atârna greu; a se lăsa greu (peste ceva). ♦ Unipers. (Construit cu dativul) A simți greutatea unui lucru sau a unei situații, a suporta cu greutate ceva neplăcut. – Lat. pensare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂSÁ2, pers. 3 păsă, vb. I. Intranz. 1. (înv.) A merge, a se duce. 2. (Pop. și fam., cu valoare de îndemn sau de avertisment) Încearcă să..., îndrăznește de..., caută de... – Lat. *passare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)