Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele păcală:

PĂCÁLĂ, s. m., păcale, s. f. 1. s. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PĂCALĂ, personaj al anecdotelor și povestirilor populare românești. Înzestrat cu inteligență, ingeniozitate, istețime și umor, reușește să-i păcălească pe cei săraci cu duhul sau pe cei bogați și înfumurați. Este opusul lui Tândală. Similar unor personaje din literatura europeană și orientală, ca Bertoldo, Till Buhoglindă, Nastratin Hogea.
Sursa: Dicționar enciclopedic

păcálă (vest) și pîcálă (est) f., pl. e (d. păcălesc. Cp. cu ciacală, Tindală, ticală). Rar. Păcăleală. Ob. S. m. fără pl., gen. al luĭ. Un tip glumeț, cînd șiret, cînd prost, din povestirile populare: isprăvile luĭ Păcală. V. pepelea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

păcálă1 (păcăleală) (reg.) s. f., g.-d. art. păcálei; pl. păcále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

păcálă2 (poznaș) s. m., g.-d. lui păcálă; pl. păcálă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Păcálă (personaj) s. propriu m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Păcală m. 1. personaj bufon din basme, reprezentantul vicleniei și imbecilității legendare; el își bate joc de toată lumea și face toate pe dos din răutate conscientă: Păcală și Tândală; 2. fig. om glumeț și batjocoritor. [Cf. ceh PIKOLA, paiață]. V. Pepelea.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PĂCÁLĂ, s. m., păcale, s. f. 1. s. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PĂCALĂ, personaj al anecdotelor și povestirilor populare românești. Înzestrat cu inteligență, ingeniozitate, istețime și umor, reușește să-i păcălească pe cei săraci cu duhul sau pe cei bogați și înfumurați. Este opusul lui Tândală. Similar unor personaje din literatura europeană și orientală, ca Bertoldo, Till Buhoglindă, Nastratin Hogea.
Sursa: Dicționar enciclopedic

păcálă (vest) și pîcálă (est) f., pl. e (d. păcălesc. Cp. cu ciacală, Tindală, ticală). Rar. Păcăleală. Ob. S. m. fără pl., gen. al luĭ. Un tip glumeț, cînd șiret, cînd prost, din povestirile populare: isprăvile luĭ Păcală. V. pepelea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

păcálă1 (păcăleală) (reg.) s. f., g.-d. art. păcálei; pl. păcále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

păcálă2 (poznaș) s. m., g.-d. lui păcálă; pl. păcálă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Păcálă (personaj) s. propriu m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Păcală m. 1. personaj bufon din basme, reprezentantul vicleniei și imbecilității legendare; el își bate joc de toată lumea și face toate pe dos din răutate conscientă: Păcală și Tândală; 2. fig. om glumeț și batjocoritor. [Cf. ceh PIKOLA, paiață]. V. Pepelea.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂCÁLĂ, (1) păcală, s. m., (2) păcale, s. f. 1. S. m. Om glumeț, poznaș, care se ține de farse. 2. S. f. (Reg.) Păcăleală. – Din păcăli (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)