Am găsit 113 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pâră:

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în țările românești; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pará (parále), s. f.1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para.Der. părălește, adv. (în numerar); părălet, s. n. (bănet); părăleală, s. f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș); părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pára- pref. – Subliniază ideea de repetiție obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leșinuri, paraleșinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se folosește decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pará f. (turc. pará [d. pers. pare, pĭesă, bucată]; ngr. parâs, bg. pará. V. ceampara, hara-para). A patru-zecea parte din vechĭu leŭ și care (la 1740) valora 3 banĭ. Pl. Banĭ, monetă: a avea parale, asta costă multe parale. A nu avea nicĭ o para saŭ para chĭoară, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o lețcaĭe. A face parale, 1. vorbind de oamenĭ, a cîștiga parale, 2. vorbind de lucrurĭ, a valora, a avea preț: asta nu face nicĭ o para. A lua la treĭ parale, a-l lua din scurt, a-ĭ cere socoteală, a-l mustra. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) pará- (ngr. pará, pop. pára), prefix care arată superioritatea, intensitatea (ca baș, răs, stră, extra, ultra): a ajuns inspector și parainspector, a stăruit și parastăruit. Ca neol. (după vgr.) = „pe lîngă, alăturĭ de” (în chimie ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pára-, adj. V. hára.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PARÁ 1. Stat în N Braziliei; 1,25 mil. km2; 6,4 mil. loc. (2002). Centrul ad-tiv: Belém. Mare producător de cauciuc natural. Cacao, piper, manioc, tutun, bumbac, orez, nuci de Pará, trestie de zahăr. Creșterea animalelor. 2. V. Belém. 3. Braț sud-estic al Amazonului în care se varsă Tocantins; 320 km lungime, 64 km lățime la vărsarea în Oc. Atlantic. Navigabil.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pará1 s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále, art. parálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pará2 (a ~) vb., ind. prez. 3 pareáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

parà f. 1. mică monedă turcească, 1/40 dintr’un leu vechiu: nojița și leița, curaua și paraua POP.; 2. ban: n’am nicio para; 3. pl. bani: are parale; a lua la trei parale, a-și bate joc de cineva. [Turc. PARA, lit. piesă, monedă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pára adv. exprimă o idee de intensitate: leu paraleu, trăsnete și paratrăsnete. [Gr. mod.: v. paraleu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XV1II-XIX; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nicio) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în țările românești; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pará (parále), s. f.1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para.Der. părălește, adv. (în numerar); părălet, s. n. (bănet); părăleală, s. f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș); părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pára- pref. – Subliniază ideea de repetiție obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leșinuri, paraleșinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se folosește decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pará f. (turc. pará [d. pers. pare, pĭesă, bucată]; ngr. parâs, bg. pará. V. ceampara, hara-para). A patru-zecea parte din vechĭu leŭ și care (la 1740) valora 3 banĭ. Pl. Banĭ, monetă: a avea parale, asta costă multe parale. A nu avea nicĭ o para saŭ para chĭoară, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o lețcaĭe. A face parale, 1. vorbind de oamenĭ, a cîștiga parale, 2. vorbind de lucrurĭ, a valora, a avea preț: asta nu face nicĭ o para. A lua la treĭ parale, a-l lua din scurt, a-ĭ cere socoteală, a-l mustra. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) pará- (ngr. pará, pop. pára), prefix care arată superioritatea, intensitatea (ca baș, răs, stră, extra, ultra): a ajuns inspector și parainspector, a stăruit și parastăruit. Ca neol. (după vgr.) = „pe lîngă, alăturĭ de” (în chimie ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pára-, adj. V. hára.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PARÁ 1. Stat în N Braziliei; 1,25 mil. km2; 6,4 mil. loc. (2002). Centrul ad-tiv: Belém. Mare producător de cauciuc natural. Cacao, piper, manioc, tutun, bumbac, orez, nuci de Pará, trestie de zahăr. Creșterea animalelor. 2. V. Belém. 3. Braț sud-estic al Amazonului în care se varsă Tocantins; 320 km lungime, 64 km lățime la vărsarea în Oc. Atlantic. Navigabil.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pará1 s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále, art. parálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pará2 (a ~) vb., ind. prez. 3 pareáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

parà f. 1. mică monedă turcească, 1/40 dintr’un leu vechiu: nojița și leița, curaua și paraua POP.; 2. ban: n’am nicio para; 3. pl. bani: are parale; a lua la trei parale, a-și bate joc de cineva. [Turc. PARA, lit. piesă, monedă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pára adv. exprimă o idee de intensitate: leu paraleu, trăsnete și paratrăsnete. [Gr. mod.: v. paraleu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XV1II-XIX; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nicio) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în țările românești; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pará (parále), s. f.1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para.Der. părălește, adv. (în numerar); părălet, s. n. (bănet); părăleală, s. f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș); părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pára- pref. – Subliniază ideea de repetiție obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leșinuri, paraleșinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se folosește decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pará f. (turc. pará [d. pers. pare, pĭesă, bucată]; ngr. parâs, bg. pará. V. ceampara, hara-para). A patru-zecea parte din vechĭu leŭ și care (la 1740) valora 3 banĭ. Pl. Banĭ, monetă: a avea parale, asta costă multe parale. A nu avea nicĭ o para saŭ para chĭoară, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o lețcaĭe. A face parale, 1. vorbind de oamenĭ, a cîștiga parale, 2. vorbind de lucrurĭ, a valora, a avea preț: asta nu face nicĭ o para. A lua la treĭ parale, a-l lua din scurt, a-ĭ cere socoteală, a-l mustra. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) pará- (ngr. pará, pop. pára), prefix care arată superioritatea, intensitatea (ca baș, răs, stră, extra, ultra): a ajuns inspector și parainspector, a stăruit și parastăruit. Ca neol. (după vgr.) = „pe lîngă, alăturĭ de” (în chimie ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pára-, adj. V. hára.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PARÁ 1. Stat în N Braziliei; 1,25 mil. km2; 6,4 mil. loc. (2002). Centrul ad-tiv: Belém. Mare producător de cauciuc natural. Cacao, piper, manioc, tutun, bumbac, orez, nuci de Pará, trestie de zahăr. Creșterea animalelor. 2. V. Belém. 3. Braț sud-estic al Amazonului în care se varsă Tocantins; 320 km lungime, 64 km lățime la vărsarea în Oc. Atlantic. Navigabil.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pará1 s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále, art. parálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pará2 (a ~) vb., ind. prez. 3 pareáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

parà f. 1. mică monedă turcească, 1/40 dintr’un leu vechiu: nojița și leița, curaua și paraua POP.; 2. ban: n’am nicio para; 3. pl. bani: are parale; a lua la trei parale, a-și bate joc de cineva. [Turc. PARA, lit. piesă, monedă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pára adv. exprimă o idee de intensitate: leu paraleu, trăsnete și paratrăsnete. [Gr. mod.: v. paraleu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XV1II-XIX; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nicio) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în țările românești; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PARA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în afara, pe lângă”, „contra”. {< fr., it. para-, cf. gr. para – lângă, vecin].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARÁ vb. I. tr. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului. ♦ (P. ext.) A face față, a evita. [< fr. parer].
Sursa: Dicționar de neologisme

PARA1- elem. 1. „în afara, pe lângă”, „contra”. 2. (chim.) „derivat aromatic disubstituit”. 3. „a apăra, a proteja”. (< fr. para-, cf. gr. para, lângă)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PARÁ2 vb. tr. a evita o lovitură a adversarului; ◊ (p.ext.) a face față, a evita. (< fr. parer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pará (parále), s. f.1. Veche monedă divizionară turcă, cu valoare de 2 aspri, 3 bani sau 1/40 dintr-un piastru. – 2. Monedă divizionară rom., valorînd 1/40 dintr-un leu vechi. – 3. Centimă. – 4. (Pl.) Bani. – Mr., megl. pară. Tc. para (Roesler 601; Șeineanu, II, 283; Loebel 74; Lokotsch 1626), din per. parä, cf. ngr. παρᾶ, alb., bg., sb. para.Der. părălește, adv. (în numerar); părălet, s. n. (bănet); părăleală, s. f. (extorcare, pagubă); părăli, vb. (a jecmăni); paralîc, s. n. (bănet; mărunțiș); părăluță, s. f. (centimă, ban; bănuș, Bellis perennis).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pára- pref. – Subliniază ideea de repetiție obositoare: legi, paralegi (Jipescu); leșinuri, paraleșinuri (Stăncescu). Ngr. πάρα „mai mult”. Nu se folosește decît în repetarea cuvîntului simplu, ca în cazurile citate.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pará f. (turc. pará [d. pers. pare, pĭesă, bucată]; ngr. parâs, bg. pará. V. ceampara, hara-para). A patru-zecea parte din vechĭu leŭ și care (la 1740) valora 3 banĭ. Pl. Banĭ, monetă: a avea parale, asta costă multe parale. A nu avea nicĭ o para saŭ para chĭoară, a nu avea nicĭ un ban, nicĭ o lețcaĭe. A face parale, 1. vorbind de oamenĭ, a cîștiga parale, 2. vorbind de lucrurĭ, a valora, a avea preț: asta nu face nicĭ o para. A lua la treĭ parale, a-l lua din scurt, a-ĭ cere socoteală, a-l mustra. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) pará- (ngr. pará, pop. pára), prefix care arată superioritatea, intensitatea (ca baș, răs, stră, extra, ultra): a ajuns inspector și parainspector, a stăruit și parastăruit. Ca neol. (după vgr.) = „pe lîngă, alăturĭ de” (în chimie ș. a.).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pára-, adj. V. hára.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PARÁ 1. Stat în N Braziliei; 1,25 mil. km2; 6,4 mil. loc. (2002). Centrul ad-tiv: Belém. Mare producător de cauciuc natural. Cacao, piper, manioc, tutun, bumbac, orez, nuci de Pará, trestie de zahăr. Creșterea animalelor. 2. V. Belém. 3. Braț sud-estic al Amazonului în care se varsă Tocantins; 320 km lungime, 64 km lățime la vărsarea în Oc. Atlantic. Navigabil.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pará1 s. f., art. paráua, g.-d. art. parálei; pl. parále, art. parálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pará2 (a ~) vb., ind. prez. 3 pareáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

parà v. a ocoli, a se da înlături: a para o lovitură (= fr. parer).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

parà f. 1. mică monedă turcească, 1/40 dintr’un leu vechiu: nojița și leița, curaua și paraua POP.; 2. ban: n’am nicio para; 3. pl. bani: are parale; a lua la trei parale, a-și bate joc de cineva. [Turc. PARA, lit. piesă, monedă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pára adv. exprimă o idee de intensitate: leu paraleu, trăsnete și paratrăsnete. [Gr. mod.: v. paraleu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PARA1- Element de compunere care înseamnă: a) „foarte”, „tare”, „puternic” și servește la formarea unor adjective și a unor substantive; b) (depr.) „mult”, „prea numeros” și servește la formarea unor substantive folosite la plural. – Din ngr. pará, fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARA2- Element de compunere care înseamnă „apără”, „contra” și servește la formarea unor substantive. – Din fr. para-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ3, parale, s. f. 1. Monedă divizionară egală cu a suta parte dintr-un leu vechi; mică monedă turcească de argint care a circulat și în Țările Române în sec. XV1II-XIX; (astăzi) ban de valoare mică. ◊ Expr. A nu avea (nici o) para (chioară) = a nu avea (nici) un ban. Până într-o para sau până la (o) para = până la ultimul ban; exact (din punct de vedere bănesc). Nu face nici o para (chioară sau nici două parale) sau nu face parale = nu are (nicio) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de două parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteală pentru ceea ce a făcut. ♦ P. gener. Monedă (metalică). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ◊ Expr. Parale bune = bani mulți. (Fam.) A face parale = a fi valoros, de preț. A ști câte parale face cineva = a fi bine lămurit în privința caracterului, a meritelor sau a capacității cuiva. – Din tc. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PARÁ4, parez, vb. I. Tranz. A evita printr-o contralovitură o lovitură a adversarului la duel, la scrimă etc. ♦ P. gener. A reuși să evite, să facă față. – Din fr. parer.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁRĂ1 s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. *Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nici o pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nici o valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

páră s.f. (pop.) 1. flacără, vâlvătaie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tărie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflăcărare, chin sufletesc, dorință chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lângă verbul a roși) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanație puternică, exalație. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) trăznet. 8. (reg.) tăișul toporului.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

páră s. f. – Flacără, flamă. – Mr. piră. Sl. para „fum, abur” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 243), cf. bg., sb., cr., pol. para „abur”, cf. și opări. Schimbul semantic, destul de ciudat, nu a fost explicat; dar pare să fie sl., cf. pîrli. De asemeni, este posibilă o încrucișare cu păli „a arde”, cf. ceh. pala „flacără”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) páră și (Trans.) peáră f., pl. pere (lat. pĭra, pl. de la pĭrum, pară; it. pv. sp. pg. pera, fr. poire). Fructu păruluĭ. Cazĭ pară mălăĭață în gura luĭ nătăfleață, se zice despre un om foarte leneș care așteaptă cîștig fără muncă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) páră f., pl. [inuz.] pare saŭ părĭ (vsl. para, fum, abur, miros de arsură, pariti, a evapora, opariti, a opări: sîrb. bg. pol. para, abur, rus. pará, arătură [adică loc ars de soare, ca și ogor, ogoresc, dogoresc], páritĭ [v. tr.] a ferbe [!] înfundat; ung. pára, abur. V. papară, părpălesc, pîrlesc). Flacără. Foc și pară, mare foc. A vărsa foc și pară, a fi foarte furios. Roș ca para foculuĭ, foarte roș (de rușine).
Sursa: Dicționaru limbii românești

!páră1 (flacără) s. f., g.-d. art. párei; pl. pare
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

páră2 (fruct) s. f., g.-d. art. pérei; pl. pére
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pară f. flacără: foc și pară. [Slav. PARA, fum, abur].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

pară f. rodul părului: pară tămâioasă. [Lat. PIRA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÁRĂ1, pare, s. f. Flacără, văpaie; p. ext. căldură dogoritoare, dogoare. ◊ Loc. adj. De pară = roșu aprins (ca flacăra); arzător, dogoritor. ◊ Expr. A trece (sau a sări) prin foc și pară = a înfrunta orice primejdie, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A se face foc și pară (de mânie) = a se supăra, a se mânia foarte tare. Foc și pară = înfierbântat, îndârjit; supărat, înfuriat. ♦ Fig. Sentiment puternic și chinuitor; înflăcărare; chin sufletesc, dorință chinuitoare. – Din sl. para.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÁRĂ2, pere, s. f. 1. Fructul părului1. ◊ Expr. A-i pica (sau a-i cădea cuiva) para în gură = a obține ceva fără efort, fără muncă. Nu plătește nicio pară putredă, se spune despre cineva sau ceva fără nicio valoare. 2. P. anal. Nume dat unor obiecte, unor piese tehnice etc. în formă de pară2 (1). – Lat. pira.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

părá, par, vb. I (înv.) a (se) apăra.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pấră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pấrei; pl. pấre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pâră f. acuzațiune: pâra cere dovadă PANN. [Abstras din pârî].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (Înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pấră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. pấrei; pl. pấre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pâră f. acuzațiune: pâra cere dovadă PANN. [Abstras din pârî].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PẤRĂ, pâre, s. f. 1. Plângere făcută împotriva cuiva; reclamație. ♦ Acuzație, învinuire. 2. Denunț. 3. Calomnie, defăimare; clevetire, bârfeală. 4. (înv. și reg.) Proces, judecată. [Pl. și: pâri] – Din pârî (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

para - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul par

pară - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul par

pară - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul părea

pară - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul părea

pâra - Verb, Indicativ, imperfect, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul pârî