Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pân:

PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PAN- Element prim de compunere savantă, însemnând „tot”, „întreg”. [< fr., it. pan-, cf. gr. pas, pantos].
Sursa: Dicționar de neologisme

PAN-/PANT(O)-/PAM-/PASI- elem. „tot, întreg”, „universal”. (< fr. pan-, pant/o/-, pam-, pasi-, cf. gr. pas, pantos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pan (páni), s. m. – Nobil, magnat, domn (ca formulă de adresare). Pol. pan (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 205); titlu de reverență, înv.Cf. moțpan.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul). Pan avea o înfățișare ciudată, jumătate de om și jumătate de animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pîndea nimfele, și adeseori îl întovărășea pe zeul Dionysus, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus și cu Lupercus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

1) pan m. (pol. pan. V. jupîn, și moțpan). Vechĭ. Domn, boĭer, nobil la Polonĭ. Titlu boĭeresc la Românĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *pan- (vgr. pân, tot), pref. cu care se compun o mulțime de cuvinte, ca: pan-elenizm, -germanizm, -slavizm [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

PAN (în mitologia greacă), zeu pastoral, protector al turmelor și al păstorilor. Fiu la lui Dryope și al lui Hermes. Imaginat ca un monstru jovial și simpatic, cu cap de om, dar cu coarne și picioare de țap, era un simbol al sexualității brutale. Considerat inventator al naiului („flautul lui P.”). Mai târziu, zeu al pădurilor și al naturii în genere, al „marelui întreg” (gr. pan, „tot, întreg”). Identificat la romani cu Faunus și cu Silvanus.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pan s. m., pl. pani
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pan n. 1. Domn (la Poloni): Pane, sosit’au cu putere un sol dela Moldova AL.; 2. titlu dat od. marilor boieri: Pan Dumitrașcu Ghica, mare Ban. [Pol. PAN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Pan m. Mit. zeul păstorilor și al țarinelor: e reprezentat cu coarne pe cap și cu picioare de țap; strâbătea, ca vânător, munții și văile, ce le făcea să răsune de fluierul său ciobănesc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în Evul Mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în evul mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PAN- Element prim de compunere savantă, însemnând „tot”, „întreg”. [< fr., it. pan-, cf. gr. pas, pantos].
Sursa: Dicționar de neologisme

PAN-/PANT(O)-/PAM-/PASI- elem. „tot, întreg”, „universal”. (< fr. pan-, pant/o/-, pam-, pasi-, cf. gr. pas, pantos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pan (páni), s. m. – Nobil, magnat, domn (ca formulă de adresare). Pol. pan (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 205); titlu de reverență, înv.Cf. moțpan.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Pan, fiul lui Hermes și al Dryopei, socotit drept protector al turmelor și al păstorilor. Își avea reședința în Arcadia și era considerat drept inventatorul unui instrument de suflat numit syrinx (naiul). Pan avea o înfățișare ciudată, jumătate de om și jumătate de animal; avea coarne, barbă și copite de țap, iar trupul îi era acoperit de păr. Trăia în desișul codrilor, în umbra cărora pîndea nimfele, și adeseori îl întovărășea pe zeul Dionysus, din cortegiul căruia făcea parte. În mitologia romană, Pan era identificat cu Faunus și cu Lupercus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

1) pan m. (pol. pan. V. jupîn, și moțpan). Vechĭ. Domn, boĭer, nobil la Polonĭ. Titlu boĭeresc la Românĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) *pan- (vgr. pân, tot), pref. cu care se compun o mulțime de cuvinte, ca: pan-elenizm, -germanizm, -slavizm [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești

PAN (în mitologia greacă), zeu pastoral, protector al turmelor și al păstorilor. Fiu la lui Dryope și al lui Hermes. Imaginat ca un monstru jovial și simpatic, cu cap de om, dar cu coarne și picioare de țap, era un simbol al sexualității brutale. Considerat inventator al naiului („flautul lui P.”). Mai târziu, zeu al pădurilor și al naturii în genere, al „marelui întreg” (gr. pan, „tot, întreg”). Identificat la romani cu Faunus și cu Silvanus.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pan s. m., pl. pani
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pan n. 1. Domn (la Poloni): Pane, sosit’au cu putere un sol dela Moldova AL.; 2. titlu dat od. marilor boieri: Pan Dumitrașcu Ghica, mare Ban. [Pol. PAN].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Pan m. Mit. zeul păstorilor și al țarinelor: e reprezentat cu coarne pe cap și cu picioare de țap; strâbătea, ca vânător, munții și văile, ce le făcea să răsune de fluierul său ciobănesc.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAN1- Element de compunere care înseamnă „tot”, „întreg” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr., ngr. pan-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PAN2, pani, s. m. Denumire dată (în Evul Mediu) nobililor polonezi sau, p. gener., marilor boieri români; persoană care purta acest titlu. – Din pol. pan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÂN prep. v. prin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PÂN prep. v. prin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)