Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele pâc:

PAC1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc și neașteptat al unei mișcări, al unei acțiuni etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PAC2, pacuri, s. n. (Reg.) Pachet (de tutun); legătură; ghem1 – Din germ. Pack.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pac interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acțiune bruscă). – Var. paf. Creație expresivă, cf. poc și it. pacchiare „a pocni”, fr. paf.Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcțiune), cf. tic-tac; păcănit, s. n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s. f. (castanietă); păcăli, vb. (a înșela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziția semantică de la „plesnitură” la „capcană”, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicație cunoscută; relația sugerată de Pușcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi ușor”, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s. f. (înșelare, vicleșug); Păcală, s. m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma și toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s. f. (înșelăciune); păcălici, s. m. (înșelător, trișor); păcălitor, adj. (înșelător); păcălitură, s. f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

pac (pácuri), s. n. – Pachet, legătură. Germ. Pack (Tiktin). Se zice mai ales despre pachetele de țigări și despre gheme (de ață, de bumbac etc.). Este dubletul lui pașcă, s. f. (Mold., pachet de țigări), din germ., prin intermediul rus. pačka, și al lui pacioc, s. n. (Mold., pachet de tutun), probabil prin rut.; paclă, s. f. (Banat, pachet de țigări), cu suf. dim. germ. -el, în loc de -lein, caracteristic săs. și bavarez (W. Henzen, Deutsche Wortbildung, Tübingen 1957, p. 146); patvagon, s. n. (vagon de marfă), din germ. Packwagen.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) pac n., pl. urĭ (germ. pack. V. pașcă). Pop. Pachet mic de tutun, de ață ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pac interj. care arată: 1. ceva sosit orĭ oferit subit: pac și el la masă, pac o sută de francĭ!, 2. sunetu uneĭ loviturĭ de pușcă: din partea dușmanilor se auzea „pac! pac!”. V. paca-paca, paf, poc, păcănesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pac1/pac-pác interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pac2 (reg.) s. n., pl. pácuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pac n. Mold. pachet: un pac de tutun. [Nemț. PACK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PAC1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de o lovitură, de căderea unui obiect, de detunătura unei arme etc. 2. Cuvânt care sugerează rapiditatea, caracterul brusc și neașteptat al unei mișcări, al unei acțiuni etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PAC2, pacuri, s. n. (Reg.) Pachet (de tutun); legătură; ghem1 – Din germ. Pack.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători când trag fumul din lulea sau din țigară; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de ață, de o sfoară, de o coardă etc. când se rupe. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pâc/pâc-pấc interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PÂC interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători când trag fumul din lulea sau din țigară; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc; c) sunetul produs de un fir de ață, de o sfoară, de o coardă etc. când se rupe. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)