PĂPÚȘA 1. Culme muntoasă în m-ții Iezer (Carpații Meridionali), cuprinsă între Dâmbovița la E și Râul Târgului la V, alcătuită din șișturi cristaline; prezintă un relief de tip alpin, cu urme glaciare. Alt. max.: 2.391 m (vf. Păpușa). Nod hidrografic. 2. Vârf în masivul Retezat, la E de Peleaga, alcătuit din granite și granodiorite. Alt.: 2.508 m. 3. Vârf îm masivul Parâng, alcătuit din amfibolite. Alt.: 2.136 m.Sursa: Dicționar enciclopedic Păpușa f. pisc de munte în județul Muscel, înalt de 2000 m.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂPÚȘA 1. Culme muntoasă în m-ții Iezer (Carpații Meridionali), cuprinsă între Dâmbovița la E și Râul Târgului la V, alcătuită din șișturi cristaline; prezintă un relief de tip alpin, cu urme glaciare. Alt. max.: 2.391 m (vf. Păpușa). Nod hidrografic. 2. Vârf în masivul Retezat, la E de Peleaga, alcătuit din granite și granodiorite. Alt.: 2.508 m. 3. Vârf îm masivul Parâng, alcătuit din amfibolite. Alt.: 2.136 m.Sursa: Dicționar enciclopedic Păpușa f. pisc de munte în județul Muscel, înalt de 2000 m.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc., legătură (de obicei de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a păpúșă (păpúși), s. f. – 1. Jucărie reprezentînd de obicei o fetiță. – 2. Marionetă. – 3. Nimfă, larvă. – 4. Cosiță împletită. – 5. Mănunchi, legătură. – 6. Funie, șir (de ceapă, de usturoi). – 7. Știulete tînăr de porumb. – 8. Ciocan de dogar. Formație expresivă, cf. papă, pup, cu suf. dim. -uș. Sensul inițial este cel de „persoană sau obiect fără formă definită”, ca în papă (› papaciufă, papalete, paparudă). Căutarea altor etimologii nu a dat rezultate: din lat. pupa (Diez, Gramm., I, 438); din lat. pappus (N. Sulică, Gazeta Trans., 1900, no. 198; Pușcariu 1256); din pupă ‹ lat. pupa (Pascu, I, 148); din rus. papuša (Candrea). Pentru sensul 4, cf. fr. poupée. Cf. REW 6213. Der. păpușar, s. m. (artist de păpuși; șarlatan); păpușerie, s. f. (spectacol de păpuși; ipocrizie, prefăcătorie); păpuși, vb. (a se dichisi; a face mănunchiuri, mai ales de tutun); împăpușa, vb. (a lega; a se împopoțona, a face pănuși porumbul); păpușoi (var. popușoi), s. m. (Mold., porumb; porumbiște; scul, ghem), cu suf. augmentativ -oi; păpușoiște, s. f. (porumbiște); păpușică, s. f. (diminutiv al lui păpușă; mănunchi de fire). – Din rom. provin bg., rut. papuša, pol. papusza „mănunchi de foi de tutun” (Cihac, II, 243; Candrea, Elemente, 406; Capidan, Raporturile, 224), rus. dial. papušoi (Weigand, Jb., XVII, 365), rus. pampuša „pachet de hîrtie pentru țigări” (Vasmer, II, 307).Sursa: Dicționarul etimologic român păpúșă și popúșă f., pl. ĭ (lat. pop. *pŭppa, cl. pûpa, fetiță, păpușă, de unde s´a făcut *pupă, *popă, apoĭ [cu suf. -ușă] popușă, păpușă. Din aceĭașĭ răd. fr. poupée, păpușă. După alțiĭ, păpușă e forma maĭ veche și ar veni d. lat. pappus, tipu bătrînuluĭ zgîrcit ridiculizat pe scenă. D. rom. vine bg. rus. papúša, păpușă de tutun. V. popușoĭ și pleoapă). Mică figură de lemn, de peticĭ, de porțelan ș. a. care imitează o fetiță și cu care se joacă fetițele. Fig. Femeĭe îmbrăcată elegant: gătită ca o păpușă (V. grafină); la cap păpușă, și la picĭoare mătușă (cînd e elegant îmbrăcată și urît încălțată). Mică figură care imitează [!] diferite tipurĭ sociale (dintre care principalu e Vasilachi, cu nasu ca al papagaluluĭ) și care e jucată pe scenă pe la bîlcĭurĭ și panorame (fr. fantoche și marionnette, it. fantoccio). Fig. Om fără voință pe care-l jocĭ ca pe o păpușă, manechin, momîĭe. A juca păpușile, a căuta să înșelĭ, să mistificĭ. Mănuchĭ [!], legătură, fascicul: popușă de tutun, de sfoară. Legătură de vre-o 20 de jurubițe. Drugă, ștĭulete de popușoĭ cu pănușile luĭ (Rar). Cĭochia dogaruluĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
păpúșă s. f., art. păpúșa, g.-d. art. păpúșii; pl. păpúșiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită păpușă f. 1. mică figură de om făcută din lemn, ceară, carton, etc., cu care se joacă copiii: gătită ca o păpușă; 2. jocul păpușilor, teatru popular din ajunul sfântului Vasile, în care păpușile reprezintă tipuri sociale și biciuiesc ciudățeniile epocei; a juca păpușile, a căuta să înșele, să păcălească; 3. mănunchiu, ghem: păpușă de tutun, de sfoară; 4. douăzeci fire de tort pentru rășchitor; 5. coceanul porumbului învelit în pânuși; 6. cioaca dogarului; 7. colac mare. [Lat. vulg. *PAPA = PUPA (cf. fr. dial. papon = poupon)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂPÚȘĂ, păpuși, s. f. I. 1. Jucărie care reprezintă de obicei un copil, făcută din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurină cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetițe (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de păpuși, alcătuit dintr-un cap și două brațe, confecționat din pânză, lemn etc., care se îmbracă pe mână de către mânuitor. ◊ Teatru de păpuși = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin păpuși manevrate de păpușari. ◊ Expr. A fi păpușa cuiva = a se lăsa condus, dirijat de cineva, a fi la discreția cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de voință; marionetă. II. 1. Mănunchi de fire, de frunze etc.; legătură (de obiecte de același fel) făcută într-un anumit mod. 2. Bucată de brânză sau de caș așezată în tipare de o anumită formă. 3. Rodul tânăr al porumbului în timpul formării știuletelui, înainte de apariția mătăsii și a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor mașini-unelte care servește la prinderea sau la susținerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucrează. 6. Unealtă de dogărie folosită la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. pupa.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)