OTÍNC, otincuri, s. n. (Reg.) Bețișor cu ajutorul căruia se leagă firele rupte la războiul de țesut. – Cf. otic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
otínc, otíncuri, s.n. (reg.) 1. bețișor cu care se leagă firele rupte la războiul de țesut. 2. pârghie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
otínc (reg.) s. n., pl. otíncuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită otî́nc n., pl. e și urĭ (d. vsl. tĭnĭkŭ, supțire [!], mic). Un cuĭ de lemn care se pune la jug în partea bouluĭ celuĭ maĭ slab așa în cît [!] bou cel maĭ robust să aĭbă ceva maĭ mult de cît [!] jumătate de jug, de oare ce [!] tînjala e maĭ încolo de mijloc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
