ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din scr. ortak.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ortác m. (turc. [de unde și] sîrb. bg. ortak). Iron. Tovarăș, asociat. – În Ban. și Trans. (d. sîrb.) fără ironie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ortac, -i, s.m. – Fârtat, tovarăș (de muncă), asociat, părtaș: „Că cei doi ortaci ai mei” (Lenghel 1962). – Din srb. ortak, cf. tc. ortak.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
ortác s. m., pl. ortáciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ortac m. tovarăș (în Banat): să-și plângă pe ortacul lor COȘBUC. [Serb. ORTAK].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a