ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ORIFÍCIU s.n. Deschidere, deschizătură (a unei cavități). [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. lat. orificium, fr. orifice].
Sursa: Dicționar de neologisme
ORIFÍCIU s. n. deschidere (a unei cavități). (< lat. orificium fr. orifice)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*orifíciŭ n. (lat. orificium, d. os, óris, gură, deschizătură, și facere, a face. V. arti-, edi-, o- și sacri-ficiŭ). Deschizătură, gură, gaură la o țeavă, la un organ ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită orificiu n. deschizătură: orificiul unui vas.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a