Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele ordie:

ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ordíe (ordíi), s. f. – Hoardă, mai ales, de tătari. – Var. (înv.) urdie, (h)oardă. Mr. urdie. Tc. ordu, urdu (Eguilaz 423; Loebel 71; Șeineanu, II, 373; Lokotsch 1594), cf. ngr. ỏρντί, bg. ordija, it. orda, fr. horde (› hoardă), sp. horda, germ. Horde. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ordíe, V. urdie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ordie (urdie) f. 1. (arhaic) tabără de oaste: atât în divan cât și la ordie OD.; 2. lagăr în genere: unde erau ordiile ciumaților GHICA. [Turc. ORDY (serb. ORDĬIA, oștire)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ordíe (ordíi), s. f. – Hoardă, mai ales, de tătari. – Var. (înv.) urdie, (h)oardă. Mr. urdie. Tc. ordu, urdu (Eguilaz 423; Loebel 71; Șeineanu, II, 373; Lokotsch 1594), cf. ngr. ỏρντί, bg. ordija, it. orda, fr. horde (› hoardă), sp. horda, germ. Horde. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român

ordíe, V. urdie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

ordie (urdie) f. 1. (arhaic) tabără de oaste: atât în divan cât și la ordie OD.; 2. lagăr în genere: unde erau ordiile ciumaților GHICA. [Turc. ORDY (serb. ORDĬIA, oștire)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a