ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale prin folosirea mijloacelor tehnice de execuție și a timbrului propriu diverselor instrumente muzicale, în vederea realizării unei sonorități globale. ♦ Felul cum sunt îmbinate diferitele grupuri de instrumente ale unei orchestre (într-o bucată muzicală). – Din fr. orchestration.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ORCHESTRÁȚIE s.f. Faptul, arta de a orchestra; orchestrare. ♦ Modul cum sunt aranjate, îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). V. aranjament. [Gen. -iei, var. orhestrație s.f. / < fr. orchestration].
Sursa: Dicționar de neologisme
ORCHESTRÁȚIE s. f. 1. arta de a orchestra (1). ◊ transcriere pentru ansamblu orchestral a unei compoziții muzicale; instrumentație (1). ◊ modul cum sunt aranjate grupurile de instrumente ale unei orchestre. 2. ansamblu de procedee artistice prin care sunetele capătă, în poezie, expresivitate și valoare estetică. (< fr. orchestration)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
orchestráție (-ți-e) s. f., art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită