ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ORCHESTRÁ vb. I. tr. A scrie fiecare dintre părțile pentru instrumente ale unei compoziții muzicale. [Var. orhestra vb. I. / cf. fr. orchestrer, it. orchestrare].
Sursa: Dicționar de neologisme
ORCHESTRÁ vb. tr. 1. a aranja o compoziție muzicală pentru orchestră. 2. a organiza o campanie, o mișcare revendicativă. (< fr. orchestrer)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită orchestrà v. a dispune pentru orchestră o compozițiune muzicală.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradenuri. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ORCHÉSTRĂ s.f. 1. Partea cea mai joasă a teatrelor antice grecești, unde se executau dansurile și în care stătea corul. 2. Ansamblu de instrumentiști care execută compoziții muzicale la diferite instrumente. 3. Loc (situat de obicei între scenă și public) unde stă orchestra într-un teatru etc. [Var. orhestră s.f. / cf. fr. orchestre, it., lat. orchestra].
Sursa: Dicționar de neologisme
ORCHÉSTRĂ s. f. 1. partea cea mai joasă a teatrelor antice grecești, unde se executau dansurile și în care stătea corul. 2. ansamblu instrumental în care instrumentele sunt aranjate pe partide. 3. loc (între scenă și public) unde stă orchestra într-un teatru etc. (< fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
orchestră, orchestre s. f. grup de prieteni, gașcă.Sursa: Dicționar de argou al limbii române orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită orchestră f. 1. partea teatrului grec ce servia la evoluțiunile corului; 2. locul unde stau muzicanții într’un teatru sau concert; 3. partea unui teatru destinat spectatorilor și așezat între muzicanți și parter; 4. totalitatea muzicanților cari cântă într´un concert.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a