Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele orbeț:

ORBÉȚ, ORBEÁȚĂ, orbeți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care trăiește sub pământ și se hrănește cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb + suf. -eț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


orbeț, -eață, orbeți -te adj. (intl., peior.) prost, ageamiu; fraier.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

orbéț și orbéte m. (d. orb, de unde s´a făcut orbete, din al căruĭ plural s´a făcut orbeț). Vest. Om orb, maĭ ales cerșitor [!]. Orbete, cîrtiță. A se bate ca orbețiĭ, ca orbiĭ, lovind orĭ-unde. Și adj. fem. eață: cîrtițele orbețe.
Sursa: Dicționaru limbii românești

orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

orbeț a. și m. cam orb. ║ m. Mold. Zool. cârtiță.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a