ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ORATÓRIC, -Ă adj. Referitor la orator sau la oratorie. [< orator + -ic].
Sursa: Dicționar de neologisme
ORATÓRIC, -Ă adj. referitor la orator(ie). (< germ. oratorisch)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*oratóric, -ă adj. (d. orator, după retoric). Relativ la elocŭență: genu oratoric. – Rar oratóriŭ, -ie (lat. oratorius).
Sursa: Dicționaru limbii românești
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratóriceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită oratoric a. ce ține de elocvență: genul oratoric.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a