OPTIMÍSM s. n. Concepție filozofică potrivit căreia în lume binele precumpănește asupra răului, iar lumea existentă este cea mai bună dintre lumile posibile; atitudine a omului care privește cu încredere viața și viitorul; tendință de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor. – Din fr. optimisme, germ. Optimismus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OPTIMÍSM s.n. (op. pesimism) Atitudine, concepție a unui om care privește încrezător viața, viitorul. [Cf. fr. optimisme, germ. Optimismus].
Sursa: Dicționar de neologisme
OPTIMÍSM s. n. concepție, atitudine a celui care privește încrezător viața, viitorul. (< fr. optimisme, germ. Optimismus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
optimísm s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită optimism n. 1. sistema celor ce cred că tot ce există e cât se poate de bine; 2. dispozițiune de a vedea toate sub o lumină favorabilă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a