OPRÓBRIU s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a OPRÓBRIU s.n. (Liv.) Atitudine de dezaprobare, de profund dispreț al societății față de fapte nedemne sau față de oameni josnici, nedemni, mișei. [Pron. -briu. / < lat. opprobrium, cf. fr. opprobre].
Sursa: Dicționar de neologisme
OPRÓBRIU s. n. dispreț, dezaprobare publică pentru necinste și fapte nedemne. (< lat. opprobrium, fr. opprobre)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
opróbriu (livr.) [briu pron. brĭu] (o-pro-briu) s. n., art. opróbriul; pl. opróbrii, art. opróbriile (-bri-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *opróbriŭ n. (lat. opprobrium). Mare ofensă publică, ultragiŭ, ignominie: a face cuĭva un oprobriŭ. Starea celuĭ ce trăĭește în ignominie: acoperit de oprobiŭ. Acela care cauzează această ignominie: Nerone fu oprobriu omeniriĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești